Mare lovitură pentru democrația din Iran, poate cu pumnul în dinți, poate cu cizma în burtă, asta rămîne de văzut. În orice caz, măcar s-a făcut ceva: președintele iranian Masoud Pezeshkian și-a dat oficial demisia, spun surse anonime, pentru că nici proaspătul fost șef de stat, nici guvernul nu mai aveau nici o putere. Toate deciziile sînt luate de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice. Iată, deci, politica americană din Strîmtoarea Ormuz funcționează. Trebuie doar să așteptăm ca și radicalii extremiști islamici să-și dea demisia. Par niște tipi raționali, cît poate să dureze?
Dacă vrem o mică paralelă cu Războiul Rece – pentru că victoria din Iran amenință să se prelungească, deși sîntem în epoca vitezei – e ca și cum Hrușciov și-a dat demisia pentru că URSS e deja controlată de NKVD-iștii lui Beria. Niște băieți calmi, metodici, mereu dispuși la dialog, gata oricînd să asculte și să încurajeze interlocutorul să semneze pentru pacea îndelungată în gulag, dacă nu chiar veșnică.
Rămîne de văzut dacă Liderul Suprem, Mojtaba Khamenei, va accepta demisia sau îl va ține pe Pezeshkian în geam, să-și încaseze alocația americană de bombe și rachete. În definitiv, un adevărat lider trebuie să fie gata oricînd să se sacrifice pentru țară sau, dacă nu, se vor găsi alții s-o facă pentru el.
În final, ați fi tentați să ajungeți la concluzia greșită că biruința din Iran a radicalizat radicalii islamici și orice negociere de pace va fi întinsă pînă la Allah. În realitate e tot o strategie americană: dacă se ceartă și iese cu scandal, așa a vrut Trump. Iar dacă Pezeshkian și Mojtaba se împacă, va fi al 11-lea război pe care Trump îl încheie.