Avea o privire lăcrimoasă şi timidă, în spatele ochelarilor lui de miop. Cu ani în urmă îi apăruse un volum de poezii. Dacă-i aduceai aminte de cărţulia aia, te invita să nu-l provoci. Tavi Stoica se hotărîse să devină autorul tuturor capodoperelor nescrise. După părerea lui, asta era singura cale pentru un autor român să ia Nobelul. Tavi aştepta răbdător ziua cînd avea să-i fie decernat premiul.
Pînă atunci consuma spirtoase şi migălea reţete de mîncare, trezind la viaţă cuvinte uitate, cîrciumi dispărute şi gurmanzi de altădată. Le botezase De-ale gurii, din bătrîni. Cînd a adunat destule, le-a scos într-un opuscul, să scape de insistenţele capioldaşilor lui de pahar, nişte hăndrălăi care nu mai puneau mîna pe condei decît ca să compună cereri de împrumut la Fondul Literar. S-ar fi aşezat şi ei la coadă pentru Nobelul capodoperelor virtuale, dar nu mai îndrăzneau să-şi anunţe candidaturile. Tavi îi convinsese pe rînd să renunţe, pregătind cu o erudită argumentaţie concluzia irefutabilă a unui pumn aplicat cu iscusinţă în bărbia nesăbuiţilor săi concurenţi.
Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012