La Straja, un interlop lovește cu sălbăticie o femeie în văzul lumii, sub privirile amicale ale unui jandarm.
La București, Mugur Isărescu zice, sub privirile libidinos aprobatoare ale bancherilor: „Clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îți asumi”.
Da, “abuzive sau neabuzive”, exact cum ați citit.
Vi-l amintiți pe Șoric, șeful Poliției Neamț? Comisarul Aurelian Șoric, cu lacrimi în ochi, deplângea soarta clanului Măraru: “Și de ce e Măraru interlop? Că dă bani la oameni… cu camătă?”.
La Straja, cu interlopul recidivist, sau la București, cu distinsul Isărescu, statul stă la masă cu abuzul.
Contractele, într-adevăr, ar trebui respectate într-un stat de drept. Cum ar fi, spre exemplu, contractul prin care omului care muncește i se opresc taxe ca să fie apărat de Poliție și de stat în general împotriva abuzurilor de tot felul, de la cele care-i pun în pericol viața până la cele care-i fură banii din buzunar. Sau cum ar fi contractul prin care omului îi este garantată, într-un stat, viața.
L-aș mai asemăna pe Isărescu doctorilor demenți care urlă la femeile care nasc: “Ți-a plăcut pula, acuma stai și suferă!”.
Dar de ce să plătim armată, nu-i așa, când am putea să ridicăm țara la arme în caz de ceva? De ce să plătim o Bancă Națională care să reglementeze raporturi de piață și un stat care să considere niște clauze abuzive sau nu? De ce să nu își negocieze fiecare cetățean contractul cu banca dincolo de orice legislație? De ce să nu plătească cineva rata cu roșii, cu dinți de aur de la bunica moartă sau cu pizdă? Abuziv sau neabuziv, legal sau nelegal, mi-am plătit rata. De ce să nu plătesc rata cu amenințări, cu luări de ostatici? Abuziv sau neabuziv înseamnă legal sau nelegal?… Iar dacă e abuziv, dar încă nu a fost cuprins în lege, dacă e un caz special, atunci domnul Isărescu ar trebui să spună: da, e un caz pe care nu l-am mai întâlnit, dar e un caz de abuz, îl vom reglementa ACUM.
Altfel, guvernatorul rămâne un domn care nu prea face nimic și care, din când în când, ne mai spune ceva despre cum e să fie bine macro. Când e luat la micro, se dovedește un mic păcălici.
