Ursoaica s-a uitat o clipă în urma ei pentru a se asigura că puiul a rămas cuminte în tufa în care l-a lăsat, apoi s-a îndreptat spre curtea unde cireșul avea încărcate crengile cu fructe. Nu este o gospodărie oarecare, ci o pensiune cu terasă și restaurant. Este miezul nopții, luminile sunt stinse, nimeni nu este prin curte, așa că ursoaica își ia inima în dinți și coboară în lumea oamenilor. Ajunge la cireș și se urcă în el, însă, după ce reușește să se cațere la o creangă plină de fructe, aceasta se rupe, iar ursoaica se prăbușește cu zgomot surd pe betonul de lângă terasă. O doare, mormăie, se vaită, își revine și fuge către puiul lăsat la marginea pădurii.
Stau de vorbă pe terasă, la o cafea, cu proprietarul pensiunii. Ne cunoaștem de mulți ani și putem vorbi deschis. Îmi povestește despre ursoaica venită la cireșe și nu uită să-mi amintească faptul că ne aflăm pe poziții diferite în ceea ce privește atitudinea față de urși. El este un dușman declarat al urșilor și dorește abolirea protecției acestor animale, eu cred că încă mai avem șanse să trăim cu ele în armonie.
– Suntem pe baricade diferite, îmi zice el. Dar tu ești de la oraș. Nu ai cum să înțelegi ce înseamnă să-ți fie frică să ieși în grădină seara pentru a nu fi hăcuit de urs. Am turiști, trăiesc din asta… Îți închipui dacă s-ar întâmpla o nenorocire aici, la mine, că pot să închid afacerea?
Din păcate, astfel de cazuri sunt multe și singura cale de a împiedica conflictul om – sălbăticiune este să relochezi animalul, dacă acesta revine la locul faptei. Foarte probabil, dacă după încercarea de a o alunga, de a o speria, ursoaica revine la cireș, atunci se va declanșa procedura de tranchilizare și relocare. Asta e legea. Intervenție graduală până la eutanasiere, dacă situația o cere.
Patima cireșelor este mare pentru ursoaică, nu are cum să știe că din acest moment patima ei a devenit păcat. Revine în puterea nopții la marginea pădurii, cu gândul să intre din nou printre așezările oamenilor. Este flămândă, are de alăptat un pui, iar în pădure, chiar dacă a plouat și este sezonul ciupercilor și fructelor sălbatice, acestea au fost culese de tot felul de lucrători sezonieri și indivizi care vor să facă bani cu vânzarea lor la marginea șoselei. Urmează același tablou al puiului rămas ascuns la liziera pădurii și al ursoaicei care se apropie de pensiune și care nu are cum să știe că este pândită de vânătorul care are o cameră cu termoviziune. În ultimul moment, ursoaica se oprește și adulmecă, pentru că la crăcile pline de cireșe lăsate ca nadă au apărut două ciute. Contrar a ceea ce credem noi despre urși, în general, tânăra ursoaică se sperie de ele și se retrage în pădure. Pânda echipei de intervenție a eșuat. Vânător, medic veterinar, coordonator pleacă acasă.
A doua zi revin la pensiune după o dimineață petrecută pe lacul care umple valea de aici. Mă întâmpină proprietarul, care îmi povestește ce s-a întâmplat cu ursoaica. E sperioasă, nu intră nici la cușcă și lucrurile se complică, pentru că vânătorul a văzut puiul care ieșise în întâmpinarea mamei. Urmează încă o noapte de pândă și îmi exprim nedumerirea că nu s-a încercat mai întâi gonirea ursoaicei și doar mai apoi relocarea, dacă aceasta revine, însă nu capăt un răspuns coerent. Și mai ales de ce echipa de intervenție a ales să momească cu cireșe ursoaica în curtea pensiunii și nu în afara ei, undeva spre pădure, pentru a evita un eventual incident cu vreun turist întârziat. Cazul începea să aibă deja niște cunoscute: ursoaica are pui, este sperioasă și evită apropierea omului, nu a demonstrat calități de prădător, nu a produs daune în afara unei crăci rupte din cireș.
Este noapte fără lună, stă să plouă și în bezna de la marginea pădurii ursoaica mârâie gutural, dar discret, către pui. Acesta rămâne ascuns și mut în adăpostul său, lângă un brad bătrân, doborât de ani, privindu-și mama cum dispare în beznă, îndreptându-se spre pensiune. Este liniște, toate luminile sunt stinse la pensiune, ciutele nu au mai venit, așa că ursoaica se hotărăște să meargă la cireș, unde găsește crăcile rupte și pline de fructe. Începe să mănânce, însă brusc lumea se clatină, o durere uriașă îi străbate trupul tânăr, apoi vine bubuitura. O nouă durere ascuțită îi străbate ființa, urmată de o a doua bubuitură. Ursoaica se prăbușește și începe să geamă de durere și de sfârșit. Chiar și așa mai găsește puterea să mormăie gutural către pui, o atenționare de primejdie care face puiul să se ghemuiască și mai tare sub bradul doborât.
Două bubuituri foarte puternice mă trezesc din somn. Mă uit la ceas – este 2.30 noaptea. Ies afară și văd în curtea pensiunii un individ cu un far puternic, altul cu o pușcă în spate și, undeva în parcare, o ambulanță veterinară. Aud ursoaica gemând și mormăind aproape cântat, a bocet. Îmi dau seama că este un geamăt de moarte al animalului care zace undeva, la 50–100 de metri, lângă cireș. Mă duc direct la cel cu pușca și întreb: „Asta este tranchilizare cu glonț sau cu breneche?”. Vânătorul nu răspunde, pare încurcat. Celălalt individ se agită pe lângă noi, căutând ceva prin pietrișul aleii, probabil cartușele. Plânsetul ursoaicei îmi intră în suflet și mă arde ca un fier roșu și îl întreb pe tipul cu proiector dacă a fost totuși tranchilizată. Îmi răspunde evaziv: „Da…”. Îl întreb din nou: „Da sau nu?”. Nu apucă să răspundă, pentru că se aude un pocnet înfundat, de pușcă de tranchilizare, ursoaica mai geme, apoi se lasă liniștea. O liniște grea, întreruptă doar de zgomotul unei mașini care vine cu farurile stinse pe alee. „E liber”, zice șoferul, foarte probabil medicul veterinar.
Tremur, un tremur nervos. Și plâng. Da, plâng. O lumină intermitentă verde, probabil semnalul că ursoaica și-a dat duhul și poate fi ridicată de acolo, sfâșie bezna curții. Vânătorul este vizibil încurcat, se vede că are un regret. Încearcă să se justifice spunându-mi că au tranchilizat ursoaica, după care au tras două focuri de armă ca să o sperie. Deci au tranchilizat un urs, după care l-au alungat cu focuri de armă… Numai că eu am auzit clar ordinea focurilor: două de breneche – dovadă pușca cu țeavă groasă și scurtă a vânătorului –, iar focul tranchilizării a venit în timp ce ursoaica gemea, agonizând acolo în curte. Alibiul a fost creat, ursoaica a fost „alungată”, pensiunea, turismul au fost salvate. Urmează agitație prin curte, nu aveam cum să văd ursoaica în bezna nopții, doar știam relativ locul de unde auzisem gemetele sale și, după toate aparențele, a fost ridicată de acolo. Simplu, mult mai simplu decât o relocare. Tipul cu proiectorul începe să-mi explice ce complicată este obținerea unei derogări pentru împușcare și faptul că o relocare se termină de cele mai multe ori cu reîntoarcerea ursului. Mai puțin emoțional decât vânătorul, tipul ăsta este clar și simplu la subiect.
Cu o ultimă fărâmă de remușcare, vânătorul reia tema înmulțirii excesive a urșilor și faptul că statul nu alocă fonduri pentru a-i hrăni pe fondul de vânătoare. Culegătorii de fructe de pădure, dispariția pădurii sub drujbe, ATV-urile care umblă bezmetice și construcțiile de pensiuni reduc drastic habitatul urșilor. Îi dau dreptate, privindu-i pușca adăstată pe umărul său. Apare proprietarul pensiunii, de undeva din parcare, și îmi zice să merg la cameră, pentru că e frig și a început să plouă. Aș fi sunat la 112, dar ar fi venit la fața locului colegii celor care tocmai au terminat intervenția. Greu de demonstrat că procedura nu numai că a fost simplificată, au fost eludate rigorile legii, iar pașii au fost inversați, începându-se cu uciderea ursoaicei și apoi cu „sedarea” ei. Nu știu cum o să apară în acte intervenția, dar, după spusele celor care au intervenit, această ursoaică a fost sedată și alungată și trăiește probabil și acum, fiind pusă la număr pentru o următoare evaluare a efectivului de urși din fondul de vânătoare.
Ca o ultimă întrebare din partea mea către agitatul cu proiector:
– Și cu puiul cum rămâne, dacă nu mai are mamă?
– Dacă are noroc, supraviețuiește, sau, dacă nu are, îl rezolvă un urs mascul.
Asta a fost tot. În 2025, în județul cu pricina, au fost 64 de intervenții la sesizări cu urși, dintre care au fost trei relocări, niciun urs împușcat, marea majoritate fiind alungați și nu s-au mai întors la locul faptei, unii dintre ei probabil cum s-a întâmplat și cu ursoaica din această noapte de iulie 2026. Am sunat la câteva zile de la uciderea ursoaicei la Primăria comunei, m-am prezentat ca jurnalist și am întrebat dacă în luna iulie au fost evenimente cu urși și intervenții. Un domn amabil de la Primărie mi-a răspuns că ultimul eveniment ar fi fost prin luna aprilie.
Eu și un pui de urs orfan suntem singurii martori ai acestei fărădelegi.