Cum se vede lumea dinspre cimitir și viața dinspre moarte. Sau cum transformi două întrebări în propriile lor răspunsuri. În asta ar consta, la prima vedere, insolitul acestui nou roman al lui Burhan Sönmez, avocatul și jurnalistul kurd care a devenit romancier după ce era să fie omorît de Poliția din Istanbul și, prevăzător, s-a mutat în Anglia. Am mai scris aici, acum doi ani, despre un roman de-al lui, Labirint . De atunci, Sönmez a fost ales președinte al PEN International, a primit un premiu literar pentru romanul Piatră și umbră și a făcut și o vizită în România.
Avdo, protagonistul romanului, bătrîn cioplitor de pietre tombale, născut, ca și autorul său, în Turcia profundă, într-un sat în care n-a ajuns curentul electric, locuiește mai nou într-un cimitir din Istanbul. Aici muncește la pietrele morților și află de la radio și de la cei ce-l vizitează ce se mai întîmplă în lume. O lovitură în cap primită de la un polițist supărat îi trezește lui Avdo amintirile. Echivalentul turcesc al Madlenei lui Proust. Îndeletnicirea sa l-a purtat pe Avdo prin cimitirele din diverse sate și orașe din Turcia, unde cu dalta și ciocanul său de lemn s-a ocupat de amintirea în piatră a morților de felurite religii. Dintr-un cimitir a aflat că a început cel de-al doilea război mondial, și tot de prin cimitire aude la radio Avdo despre loviturile de stat din Turcia. Ajuns la Istanbul, unde vin toți cei ce nu mai au loc la ei acasă, unii ca să-și piardă urma, alții ca să-și urmeze soarta, Avdo s-a înțelepțit. E un stoic ce își primește necazurile și loviturile cu seninătate și cu o tărie care i-a venit de la marmura în care sculptează.
Romanul avansează prin salturi capricioase în timp și spațiu. Capitolele sînt piesele unui puzzle din care cititorul pune cap la cap poveștile personajelor și reface cronologia unei Turcii laice în care însă vechile dispute religioase își urmează cursul. În timp ce viața de la țară se desfășoară potrivit vechilor obiceiuri, departe de brațul legii, la oraș certurile dintre tradiție și modernizare devin afaceri politice în care se amestecă și poliția secretă. Democrația la care visează tinerimea între două lovituri de stat, ieșind să protesteze în stradă, e o subversiune în ochii autorităților, iar libertățile civile sînt la discreția poliției secrete, care poate acuza de terorism pe oricine. Cine vrea drepturi dispare sau moare subit sau ajunge în pușcărie, unde pînă și ateii, după ce trec prin torturi, ajung să creadă că iadul există. Chiar și cei care nu ies în stradă pot sfîrși prost dacă presa oficială îi ia la ochi și le atribuie intenții și acțiuni care ar putea supăra Puterea. Toate astea tulbură grotesc pînă și liniștea cimitirelor. Dar și liniștea de veci se strecoară cumva în viața cotidiană: realismul relatării ia întorsături fantastice și capătă vechi sonorități din basmele sapiențiale Pornind de la prețul pietrei de mormînt pentru copila unui funcționar influent, pe care-l negociază cu un imam care vrea să se pună bine cu un înalt funcționar al statului, Avdo ajunge să afle cum merg lucrurile în politica din Istanbul – o mînă spală pe alta, regulă valabilă de pe vremea otomanilor. Așa că pentru a-și scăpa fiica de poliția secretă, cioplitorul in piatră o ia în ordine inversă, îl lingușește pe imam, care după ce va intra în grațiile funcționarului, va pune o vorbă bună pentru fata lui Avdo.
Romanul e plin de întorsături de situație, bașca dezvăluirile unor neștiute relații de rudenie, ca în vechile romane-foileton și în noile seriale TV turcești, dar în atmosfera sa atinsă de umbra fantasticului și de aripa înțelepciunii, orice devine cu putință.
Burhan Sönmez, Piatră și umbră, traducere de Veronica D. Niculescu, Editura Pandora M, Colecția Anansi, 2023.
