► Nu ştiu cine a spus că, la bătrîneţe, unele glande ale bărbaţilor devin creţe: un domn de 83 de ani din Gura Rîului, Sibiu, în loc să-i împărtăşească ginerelui (42 de ani) din bogata sa experienţă de viaţă, să-i povestească de pe front sau de la colectivizare, s-a apucat să bea cu el cot la cot. Au băut pînă pe la miezul nopţii, cu simţ de răspundere, pînă cînd s-au îmbătat şi s-au luat la ceartă. De la ceartă au trecut la bătaie, iar de la bătaie la crimă. În ciuda cotelor de la casele de pariuri, n-a avut loc un socricid, ci un ginericid: bărbatul de 83 l-a ucis pe cel de 43, în prima rundă! Aşadar, George Coşbuc a avut din nou dreptate: într-adevăr, sînt greu bătrînii de pornit, dar de-i porneşti, sînt greu de-oprit!
► La 16, respectiv 17 ani, cît au doi tineri din Bacău, e normal să fii îndrăgostit, să te gîndeşti la iubire, la floricele, nu la furat ţevi de inox din cimitire, dar se pare că adolescenţii de azi au o altă scară valorică a sentimentelor – mai ales că junele de 17 ani e şi recidivist, cu bogată experienţă în furtul ornamentelor de pe morminte. La urma urmei, trebuie şi ei să trăiască, au şi ei nevoie de bani, să se poată gîndi la iubire, la floricele, iar prin cimitire, cu excepţia ţevilor, nu mai găseşti nimic uşor vandabil, de cînd s-au împuţinat studenţii la Medicină şi a scăzut cererea de material didactic pentru orele de anatomie!
► Mulţi băieţei îşi doresc ca părinţii lor să fie poliţişti, jandarmi, militari sau agenţi de pază cu armă, pe care să o ia şi să se laude cu ea la ceilalţi băieţei, în spatele blocului. Dacă un copil ia arma tatălui, agent de pază, şi răneşte pe cineva, nu e ştire, ci banalitate. Ştire e cînd tatăl, agent de pază, ia arma copilului şi răneşte pe cineva. Aşa a făcut agentul de pază B.G. (36 de ani), din Tîrgu-Jiu: a luat pistolul cu bile de plastic al puştiului său şi a tras într-o elevă! Iată că se poate: de-acum ne aşteptăm să vedem jandarmi trăgînd în protestatari cu pistoale cu apă şi praştii cu scobiţe, potolind suporterii cu săbii Jedi cu leduri sau aruncînd în mulţime nu grenade lacrimogene, ci bakugani, toate astea luate de la copiii lor!