Caţavencii

Istoria toporului român

 ► Cine fură o face cu riscul de a fi prins, însă există riscuri suplimentare, în funcţie de ce anume se fură: un portofel, un lănţişor sau un capac de canal stau cuminţi, fără apărare, dar un cîine furat muşcă, o vacă furată împunge, iar un cablu electric care simte că e în primejdie curentează. De acestea n-a ţinut seama un tînăr de 27 de ani, din Bumbeşti-Jiu, angajat pe poziţia de văcar, cînd a vrut să se lanseze într-o afacere colaterală şi s-a urcat pe un stîlp de înaltă tensiune, să fure cabluri. Nu a ţinut seama, dovedind lipsă de informare; ulterior, a fost pus la curent, dar la propriu, din păcate, aşa că medicii au declarat decesul prin electrocutare. Starea sa este staţionară.

 ► Printre cîmpurile bihorene se înalţă satul Cîmp, unde Mihai Anghel (53 de ani), localnic, şi-a înjunghiat de moarte finul, Vasile Ră­dac (46 de ani), arădean. Ambii erau în stare de orice, mai ales de ebrietate: aşa s-a răscolit un vechi conflict, de cînd cu bănuiala că nu o singură dată a văzut naşa puţa finului (şi invers!). Deci ei au băut, apoi finul şi-a pocnit naşul în cap cu un fier; după un timp, l-a căutat şi l-a găsit din nou, la bar. Din păcate, şi-a găsit naşul atît la propriu, cît şi la figurat, căci acesta a scos cuţitul şi şi-a tăiat, fin, finul. Naşa a rămas şi fără soţ, aflat în arest, şi fără fin, aflat în pămînt. Dacă ar fi fost oameni de înţeles, ar fi rezolvat problema elegant: finul s-ar fi căsătorit cu naşa, devenind propriul său naş, iar soţia ar fi devenit propria sa fină – printre altele!

 ► Doi bărbaţi din Bucureşti, acuzaţi că au furat un motoscuter, au luat-o la fu­gă, cu poliţiştii pe urmele lor. Ca să scape, unul dintre ei (dintre bănuiţi, nu dintre poliţişti) a sărit în Lacul Plumbuita din sectorul 2, unul dintre oamenii legii a tras focuri de avertisment cu pistolul după el, unul dintre gloanţele de avertisment l-a nimerit în cap, iar omul a murit şi s-a scufundat. Pe de-o parte, aici e vorba despre predestinare: unde poţi să mori de plumb mai corect decît în Lacul Plumbuita? Pe de alta, nu credeam că un glonte cîntăreşte în halul ăsta, încît să tragă la fund di­tamai omul!

 

 

Exit mobile version