Caţavencii

Istoria toporului român

 ► Catastrofele globale sînt ra­re; de obicei, au specific local. Pe cei din Somalia nu-i in­te­re­sea­ză crimele lui Breivik, pe norvegieni îi doare la bască de i­nun­daţiile din Moldova, iar vasluienilor puţin le pasă de greci. Pentru vasluienii din comuna Arsura catastrofa s-a pro­dus: a fost furat cazanul de făcut rachiu (500 de litri) din dotarea Primăriei! Un cazan bun, destoinic, în care toţi făceau ţuică, plătind taxă trei litri de tărie din fiecare zece litri produşi. Cazul e încurcat: 1) cercul suspecţilor care miros a alcool nu poate fi restrîns, fiindcă toţi miros; 2) în perioada asta nimeni nu mai are fructe fermentate, să se vadă ci­ne şi-a golit butoiul; 3) e cald, deci nu poţi acuza pe nimeni că nu mai poartă pufoaica! Oricum, mai mult ca sigur, cel care l-a furat l-a schimbat deja pe băutură!

 ► Jandarmii apără ordinea şi liniştea, dar există şi excepţii. Ilie Drogos Nicolae, de exemplu, fost jandarm, s-a urcat pe tractor şi, în loc să muncească pămîntul, ca să fie pîine pentru popor, a dărîmat stîna primarului Marius Iosif din comuna Gura Foii, Dîmboviţa. Relaţia dintre cei doi e zbuciumată şi veche: de-a lungul anilor, omul a bătut mai mulţi susţinători ai primarului, a spart geamurile Primăriei şi s-a pişat pe clădire. Primul gospodar, de la PDL, spune că este o răzbunare politică, ex-jandarmul fiind rudă cu ex-primarul PSD. Mă mir că unii se oripilează, doar campania electorală implică o confruntare de idei: e vreo problemă că urinatul pe clădire, bătutul sătenilor şi distrugerea stînei au fost ideile care i-au venit fostului jandarm?

 ► „Nu există-n lumea astaaa frate ca al meu!“ este un vechi cîntec de chef. Sora domnului Oancea B. (57 de ani) din Plopana, Bacău, poate cînta aceste versuri, fiindcă în lumea asta nu există frate ca al ei, prezentînd plăgi înjunghiate multiple în abdomen. Chiar ea l-a înjunghiat, fră­ţeşte, cu un cuţit, după ce omul a pocnit-o. Şi un bărbat din Salcea, Suceava, poate cînta versurile, fiindcă plăgile multiple ale fratelui său au fost produse nu prin înjunghiere, ci prin împuşcare. Chiar el l-a împuşcat, tot fră­ţeşte, după ce victima, neputînd recupera de la el o datorie, i-a distrus maşina. Chiar dacă fraţii de mai sus ar prezenta plăgi multiple identice, ei tot sînt diferiţi, măcar prin ADN, deci versurile cîntecului sînt OK!

 

Exit mobile version