Încruntat, Burebista, marele rege al dacilor, făcu un semn și străjerul fu aruncat în sulițe.
– Marele rege e supărat? întrebă Deceneu prudent. De fapt, era așa de prudent încît insistă pe lîngă autor să nu-l prezinte drept „marele preot“ măcar în primele rînduri de dialog.
– Nu, Deceneu, sînt foarte OK, ridică Burebista din umeri vag nedumerit.
– Atunci, poate că măritul stăpîn al Daciei e nervos?
– Nici măcar. De fapt, dacă vrei să știi, mă simt excelent. De ce mă întrebi?
– Păi, băiatu’ ăla pe care l-ai făcut kebab? gesticulă Deceneu înspre dacul din sulițe.
– Ăla? Pur și simplu voiam să trimit un SMS și nu mai aveam credit. Nu mai exagera, Deceneu, mereu ești prea prăpăstios, omule!
– Și nu puteai și tu să trimiți niște mesaje cu fum?
– Ești nebun, vrei să mă acuze ăștia că fac încălzire globală?
– Burebisto, tu porți fes vara, de unde naiba încălzire globală?
Dar văzînd că marele rege se holbează fioros înspre el și pare gata-gata să șuiere cu accent de IKEA „How dare you?“, Deceneu găsi că era mai înțelept să schimbe vorba.
– Atunci, poate niște porumbei călători?
– Nu știi că e lipsit de etică să te folosești de animale?
– Fie, îl trimiteai și tu cu altceva. Un mesager, poate…
– Ne-au cucerit cumva romanii ca să avem drumuri?
– Bine, n-avem drumuri, mergea și omul ăla pe niște cărări…
– De-abia am ars viile și tu îmi vorbești despre daci care umblă pe multe cărări, Deceneu?
– Atunci să meargă drept înainte, prin codri și păduri, peste cîmpuri și poieni, prin rîuri și șuvoaie, pentru că nimeni și nimic nu poate opri curajul și dîrzenia fiilor acestui pămînt! Te-apuci odată de scrisoarea aia?
– Nu, că-s analfabet! Ce-ai vrea acum, să mă simt aiurea că n-am fost la școală? Facem prost-shaming?
– Asta în nici un caz! Trebuie să protejăm sentimentele troglodiților cu orice preț! În plus, orice dac patriot știe că lipsa educației este din vina romanilor, pentru că ei urzesc din umbră zeci de planuri mîrșave ca să ne țină departe de iluminare. Dar lasă, că ne iluminăm noi singuri! strigă Deceneu aprig.
– Da, ori de cîte ori adormim beți și dăm peste opaiț, de se aprinde toată coliba și de la ea întreg satul, adăugă sapiențial Burebista.
– Și asta e tot din vina romanilor!
– Cum așa, preacuvioase mare popă al dacilor? întrebă nedumerit Burebista.
– Păi, crezi că de fraieri ne-au lăsat ei atîta vin?
– Vin? Unde? întrebă Burebista, brusc foarte interesat.
– În provinciile de graniță de unde fugeau să-și scape viețile de războinicii noștri veniți să jefuiască.
– Nu zice „să jefuiască“, o să-și facă urmașii noștri o impresie greșită despre noi și nu ne mai spală Herodot nici cu toată apa Istrului…
– Să împrumute niște fonduri nerambursabile… pentru gloria lui Zamolxe, zise Deceneu, să știe și românii, peste veacuri, că vitejia și religia au stat întotdeauna mînă-n mînă de-a lungul istoriei noastre. Mă rog, întotdeauna, mai puțin cînd le băgau în buzunarul cuiva. De frig, desigur, că pe-atunci iernile erau aspre, dar drepte, precum erau și oamenii din acele locuri.
Fură -ti plătit sa scrieți asta sau așa v-a îndemnat conștiința, domnule Darie?
Sunt curios cum ar fi reacționat francezii sau englezii sau poate nemții la o așa bazaconie despre strămoșii lor …