Hitler se plimbă de-a lungul și de-a latul biroului său. E obosit și furios. Degeaba l-au primit fanii lui locali ca pe soarele sfînt de pe cer. Degeaba i-au aranjat cartierul general în Bîrlogul Lupilor Dacici. Nein! În România treaba merge foarte prost. Trebuie luate măsuri radicale. Și va ști el să ia măsuri radicale!
Luă de pe birou un dosar cu șină și-l răsfoi din nou. „Propuneri pentru îmbunătățirea regimului democratic din România. De Aurel, prim-Gauleiter al Legiunii.
1) Să lansăm campania pentru Justiția pe care o apărăm „Eu votez Gestapo“
2) Să lansăm, după modelul Volkswagen, „Mașina poporului – Dan Diaconescu“
3) Să întărim spiritul patriotic strigînd „Moët!“ la filo-francezi
4) Să-i încurajăm pe micii întreprinzători care promovează cultura germană în mahalale, strigînd și îmbiind lumea să cumpere „Heine la kilogram!“
5) Să dăm un premiu special celui care a strigat de la geam, în această dimineață, „Băi, n-ai și niște Goethe, că a plouat și e noroi?“
Deodată, în ușa biroului se aude pocnet din călcîie și, după tradiționalul „Vorwärts!“, intră acel Aurel, prim-Gauleiter al Legiunii.
– Gata, șefu’, s-a rezolvat!
„Mai bine nu zic nimic“, gîndi Hitler. „Sigur urmează o tîmpenie.“
–Intelectualii sînt cu noi! explică jubilant Aurel. Acum, sigur legionarismul va triumfa în România!
–Întotdeauna mi-ai confirmat așteptările, dragă Aurel, zise Hitler tare. Dar ce nevoie am eu de intelectualii voștri?
–Păi, ca să-și afirme public susținerea neobosită și să explice tuturor cît de norocoși sîntem să avem un comandant ca dumeavoastră, făcu Aurel o reverență adîncă.
–Da’ ce sînt io, Băsescu? răbufni Hitler. Ce am io în comun cu individul ăla?
–Doamna Eva e blondă, ca doamna Nuți, și am zis că…
–Bine, dar eu nu sînt pe lichid!
–Și crezi că o să cîștigi mulți adepți insistînd cu „Băi, eu sînt pe gaz“?
Brusc, se făcu liniște. Hitler privi pe sub sprîncene, vorbi rar și nițeluș mormîntal.
–Ce vrei să spui, mai exact?
–Fix ceea ce ar bănui oricine care ne-ar auzi vorbind, ridică Aurel din umeri.
–Adică? insistă Hitler.
–Adică politicieni plini de bășini avem destui și în România, n-avem nevoie de nemțălăi cu ifose.
–Aa, la asta te refereai, zîmbi Hitler, brusc ușurat.
–Dar la ce altceva m-aș fi putut referi? fu rîndul lui Aurel să întrebe.
–Nu-ți dă prin gînd? îl iscodi Führer-ul.
Aurel încercă să gîndească intens. Tumultul interior i se ghicea în schimonosirile feței. Văzîndu-l cum se muncește cu mintea, Hitler își șopti în mustață: „Dacă ăsta îmi cere iar o avansare o să-l ridic la gradul superlativ. Fie «cel mai tîmpit», fie «tîmpitul absolut». Să-și aleagă singur, să nu spună țăranii ăștia că nazismul meu nu e democrație“.
În final, Aurel reuși, transpirat, să ajungă la o concluzie – și ținem să precizăm că termenul „concluzie“ nu a fost bătut sau sedat ca să poată exista în aceeași frază cu Aurel.
–Noi nazim, nu gîndim! salută el cu mîna întinsă. Din păcate, mîna aia nu spunea nici o poveste, deci nu primi pomană.
–Hai, e simplu, îl îmbie Führer-ul: Hitler, gaz, nazism… Hai, mă, că e la mintea genunchiului broaștei!
Dar Aurel, nimic.
–Mă gîndeam că faci mișto de meniul meu vegetarian și de faptul că mă balonează, îi explică Führer-ul. Știi, să iei în derîdere pe cineva pentru stilul său de viață alternativ nu este OK.
