Pe cîmpia arsă de soare a Gaugamelei, armata macedoneană și armiile întregii Persii stau față în față și așteaptă. N-au decît să aștepte. Liderii lor s-au întîlnit în pustiul dintre linii și urmează să stea la sfat.
–Bine te-am găsit, Darius al lui Istaspe, spuse Alexandru.
–Ăla era bunicu’, îl corectă pedant Darius al III-lea. Nu că aș vrea să insinuez că toți macedonenii sînt niște țărani înapoiați care abia acum au aflat noutăți de acum 200 de ani. Așa, să revenim. Salut, Alexandru. Pot să-ți spun Alex?
–Nu, nu poți să-mi spui Alex.
–Sandu?
–Nu, nici Sandu.
–Zander?
–NU!
–Atunci poate Mache? Știi, de la Machedon…
–Mache vine de la Telemah, bibicule. Eu sînt Alexandru.
–Bine, Alexandru. Pot să-ți zic Alex?
–Bă, tu vrei bătaie?
–Din contra, Alexandru, eu încerc să stabilesc cu tine o relație de prietenie!
–Îmi pare rău, Darius, dar eu nu te văd ca pe un prieten. Nu e vina ta, e vina mea. Știi, mă simt obligat social să fiu un cuceritor.
–Bine, atunci un prieten cu beneficii, fu de acord Darius.
–Nu, fără prieteni cu beneficii!
–Bine, omu’ lu’ Zeus, dar atunci ce vrei? strigă Darius exasperat.
Alexandru își adună toată prestanța istorică de care era în stare și spuse solemn, așa cum îl învățase Demostene în facultate:
–Darius, am venit să-ți cer pămînt și apă!
–Vrei glod? exclamă Darius nedumerit și puțin scîrbit.
– „Glod“? repetă Alexandru la fel de nedumerit.
–Mă scuzi, uneori mi se întîmplă să vorbesc persană cu accent de Dorohoi. Glod, adică noroi.
–De ce mama lu’ Hades aș vrea noroi?
–Păi, ce altceva crezi că obții cu pămînt și apă, Arhimede? Eu știam că voi, grecii, aveți o propensiune deosebită pentru nămol, îi făcu Darius cu ochiul.
–Și de ce, mă rog, am fi interesați de nămol? întrebă Alexandru suspicios.
–Pentru că stați toată ziua cu fierătăniile alea de armuri de voi, cred și eu că vă omoară reumatismul. Zi și tu, ce alt motiv ar mai fi să-ți placă nămolul?
–Ascultă, persanule, nu știu ce zvonuri ai auzit tu despre mine, dar te rog să mă crezi, nu sînt genul ăla…
–Îhî, și eu te cred, zîmbi înțelegător Darius. Sincer, regret enorm să ți-o spun, Alexandru, dar la cum te fîțîi prin fața mea, în timp ce la spatele tău stau zeci de mii de băieți cu sulițele pregătite, pentru mine e evident că ești fix genul ăla…
–Ce vrei să zici?
–Fix ce spun toți istoricii despre tine: că ești așa cum ești… că îți plac anumite lucruri contra naturii… mă-nțelegi tu…
–Ce vrei să spui, Darius? Că-mi plac băieții? Că eu și generalii mei ne încrucișăm vitejește nu doar spadele? A fi gay nu e un motiv de rușine! Și marele Ahile a fost gay!
–Da, și a murit de tînăr pentru că nu a folosit protecție cînd s-a întîlnit cu Paris, observă Darius. Dar nu la asta mă refeream și să-ți fie rușine să acuzi un bărbat îmbrăcat în mov și aur că ar fi homofob. Cred că proiectezi puțin. Eu mă refeream că ești un mitocan în relațiile externe și îți place să fii tiran, ceea ce e contra naturii democratice a Eladei.
1 comentariu