–Și totuși, chiar nu ghiciți de ce vreau să intru? întrebă mieros Sobieski.
–Să n-am parte de Joițica dacă știu! se jură starostele Căliman, pentru că toată lumea știe că, de la o anumită vîrstă, nu există lucru mai de preț pentru un bărbat decît să aibă aproape o văcuță cu lapte, care să-i dea energie și vitamine. Și care să se numească, tradițional, Joiana.
–Hai, mă, că sigur bănuiești… continuă Sobieski și mai mieros. Voi, bărbați vrednici, dar atît de singuri în pustietatea asta… Nu te prinzi?
–Uăi, tu vrei să ne vinzi abonamente la ceasloave cu muieri despuiete? întrebă suspicios moș Nechifor.
–Cum, moșule, la vîrsta matale te mai interesează femeile? strigă Sobieski uimit și extrem de impresionat.
–Nepoate, nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă trezesc dimineață mă întreb la micul dejun dacă despuieți-s posmagii, zîmbi starostele și, pentru prima dată, îi făcu și el leahului din ochi.
Riga încercă să tușească cu subînțeles, dar mai mult se înecă.
–Să zicem că am avea niște ceasloave cu muieri despuiete, zise el. Multe ceasloave, ba chiar și cîteva exemplare din 1001 de nopți cu Mia Khalifa, adăugă el repede, văzînd cum ochii plăieșilor se umplu de dorință. Acum ne lăsați să intrăm?
Starostele Căliman se scărpină încurcat în cap. Părea să cugete adînc asupra a ce avea să facă. Ușor-ușor, dorința părea să învingă și să deschidă larg ochii plăieșilor, la fel de larg pe cît urma să fie deschisă și ea. Ea, poarta cetății, nu fiți obsedați. În final, figura i se destinse într-un zîmbet cald și zise:
–N-avem nevoie! Plimbă ursu’!
–Păi, bine, moșule, nu ziceai că…
–Nu contează ce zic, contează ce fac! îi răspunse starostele cu hotărîre.
–Și ce faci?
– Fac iu!
–Sînteți trei țărani singuri…
–Țăran ești tu, noi sîntem răzăși, da?
–Bine, sînteți trei răzăși singuri în pustietatea asta de cetate. Vrei să-mi spui că n-aveți și voi dorințe… năzuinți… pofte?
–Sigur că avem! recunoscu starostele dînd din umeri.
–Păi, și vrei să ajung la concluzii profund greșite din punctul de vedere al unor bărbați patriarhali și heteronormativi ca voi?
–Staroste, dacă aista ne înjură, poți să-i zic și eu ceva de mă-sa? întrebă discret al doilea străjer Samoilă.
–Samoilă, să-i zici de mă-sa e ușor, să înțelegi ce e aia heteronormativ e mai greu, îi răspunse sfătos starostele. Leahule, se întoarse el către Sobieski, grăiește și tu pe românește, că pe ifosește nu pricepem.
–Vreți să rîdă lumea de voi că sînteți ghei?
Starostele Nechifor Căliman îl măsură cu scîrbă pe regele polon, dădu din cap cu dezamăgire, inspiră adînc și apoi cuvîntă dramatic:
–Păi, bine, leahule, cum să ne mai pese nouă de poftele murdare cînd ne arde mereu… vrei să știi ce?
–Da, vreau! strigă Sobieski.
–NE ARDE MEREU DRAGOSTEA DE ȚARĂ ÎN SUFLET ȘI-N SIMȚIRE! AȘA SĂ ȘTII!
Foarte buna seria, nuanta cu Village People e geniala. Marelui ostean ii placea nespus sa fie imortalizat in armuri (fanteziste) de imparat roman (similare celor ce aveau sa fie reproduse si in filmele mute holywoodiene). Avand si o pofta de mancare specifica timpului indelungat petrecut pe front, cum am zice azi, armurile sunt foarte bombate, dar nu in regiunea toracica.
Aroganta justificata, doar a salvat Viena (si crestinatatea) in 1683. Mult mai interesante armurile/ tinuta husarilor inaripati, cumva trebuia sa-i sperie pe turci (mult mai numerosi).