E tîrziu în noapte. La comisariat, liniștea mai este uneori întreruptă de urletele arestaților, bătuți pentru că țipă la anchetă și strică somnul clasei muncitoare. Deși, în treacăt spus, și aia, clasa, e o nenorocită puturoasă, pentru că un adevărat comunist nu doarme niciodată!
În fine. Important este că tovarășii Roman și Pîrvu stau la un birou și veghează. Asupra a ce, asta nu va privește, dușmani ai poporului. Deodată, Pîrvu scoală fruntea ca un oropsit al sorții și spune:
–Știți, tovarășul Roman, mă gîndeam…
–Pîrvule, tu ești ăla care abia cîntă la meci prima strofă din „Internaționala“, am dubii că ai fi capabil de asemenea atitudini subversive. Dar hai să zicem. Deci te gîndeai, deși e dialectic greșit…
–Da, mă gîndeam cum să catalogăm tovarășii de viață și de luptă.
–Doar de luptă, că nu mai sîntem în pîrnaie, da?
–Bine, doar de luptă. Auzi, da’ dacă îi zic lu’ Niculae „Dragă tovarășe“?
–Nu, că se interpretează.
–Da’ dacă-i zic „M-a rugat Dej să-ți transmit «Dragă tovarășe» din partea lui“?
–Atunci nu se mai interpretează, se înțelege direct.
–Ce anume?
–Ce va dori să-i facă toată țara prin odioșii ani ’80. Dar să revenim la dilema ta: cum catalogăm tovarășii, corect?
–Îhî.
–E foarte simplu: dacă rivalizează prin istețime cu un scaun, cu o masă, cu un dulap, cu un prăjitor de pîine puțin stricat, atunci e un cadru de nădejde.
–Păi, toți sînt așa!
–Normal, pentru că toată lumea trebuie să fie egală în comunism.
–Bine, dar atunci sistemul de catalogare nu mai funcționează!
–Să fii tu sănătos cîte sisteme nu vor funcționa.
– „Să fii tu sănătos“ era o referință subtilă la sistemul de sănătate din țara noastră?
– Ți-am zis, toate trebuie să fie egale în comunism. Da’ ăsta o să fie super-egal!
–Să revenim la sistemul de catalogare. Dacă e atît de oprimat intelectual încît dă prin gropi, atunci e cadru de nădejde. Deci toți sînt cadre de nădejde. Dar nu se poate mai mult?
–Evident că se poate mai mult. Și noi, comuniștii și mai ales securiștii, vom dovedi că se poate mai mult. Uite, de exemplu, tovarășul Ceaușescu: ce-l recomandă pe tovarășul Ceaușescu?
–E far călăuzitor? E geniul Carpaților? E vrednic cîrmaci?
–Evident că e toate astea, întări Roman fără să izbucnească în rîs isteric, dar ce anume din caracterul său îl face special în fața multor tovarăși? Hai, fii sincer, nu ne aude nimeni.
Tăcere, evident. În ciuda tuturor eforturilor depuse de Partid, Pîrvu nu era chiar atît de tîmpit.
–Serios, chiar nu ne aude nimeni! insistă Roman și dădu drumul aparatului de radio la maximum. Ce anume, din punct de vedere al caracterului, este evident în cazul tovarășului Ceaușescu? Sau al tovarășului Dincă? Sau al tovarășului Atanasie Stănculescu?
–E O P*LĂ DE OM! TOȚI SÎNT NIȘTE P*LE DE OAMENI! răbufni Pîrvu.
–Așa este. Dar politic corect e să spui „sînt membri de vază ai partidului“. Acum ai înțeles?
–Am înțeles! spuse Pîrvu cu ochi strălucitori, semn că iar își sprijinea tîmpla de veioză. Da’ un lucru tot nu pricep: dacă partidul nostru se bazează pe o masă de tîmpiți cronici și boi siniștri, iar la vîrf urcă numai secături, viermi și lepădături criminale, cum mai putem noi pretinde că am fi, vorba tovarășului Stalin, „deosebiți de naziști“?
–Pîrvule, aia e o greșeală de traducere făcută de un cadru de nădejde. Stalin a zis să fim „deosebit de naziști“.
