–Măria Ta, vești grabnice, abia reuși să mai îngaime Mitropolitul în timp ce intra ca o furtună în iatacul domnesc.
–Da’ bine, omu’ lu’ Dumnezeu, nu mai știi să bați la ușă? răbufni Țepeș, mîniat de asemenea maniere medieval.
–Și la ce-ar mai folosi? Toată lumea știe că bați în lemn înainte să se petreacă nenorocirea. Or acum nu mai are nici un sens, că deja s-a întîmplat. E ca și cum ți-ai pune chiloții pe dos după ce te-ai deocheat deja. Bona cura non transit malum periculum post factum, cum ar spune strămoșii noștri romani. Asta așa, ca să nu mai zică lumea că sînt reprezentantul unei instituții care promovează ignoranța și obscurantismul. Și apropo, aș aprecia dacă mi te-ai adresa într-un mod mai puțin golănesc. Serios, ce-i asta, „omu’ lu’ Dumnezeu“? Nu ți se pare profund greșit să folosești un limbaj menit să te pună într-o poziție de superioritate față de interlocutor?
–Nu, pentru că eu sînt domnul Țării Românești.
–Și asta justifică lipsa de respect la adresa mea? Eu de ce n-aș fi domnul boier Mitropolit? E cumva o chestie legată de rasa mea despre care nici nu are sens să mai spun că e neagră?
–Ai dreptate, boier Mitropolit. Nu e corect să tratăm oamenii în funcție de opțiunile lor vestimentare. Să trecem deci la vestea proastă pe care mi-o aduci. Bine că nu-s superstițios să cred că, dacă îți iese popa în drum, îți merge prost toată ziua. Apropo, ce zi e azi?
–Vineri, 13.
–Deci nici un motiv de îngrijorare. Ia spune, ce-i? Vine Moviloaia cu leșii?
–Nu!
–S-au burzuluit boierii?
–Mai rău, s-au burzuluit dascălii. Și au ridicat jalba-n proțap.
–Sînt mulți?
–Mulți, dar…
–Dar ce?
–Eh, știi tu… Mulți, dar pro…
–Hai, zi, nu te jena!
–Dar probabilitatea ca protestul lor să devină violent e destul de mică.
–Să presupunem că această probabilitate este corectă deși ai calculat-o pe degete, așa cum ai învățat la școală. Atunci de ce te îngrijorezi?
–Păi, dacă blochează anul școlar, Măria Ta? Cum o să mai scoatem noi capul în lume?
Vodă Țepeș se înnegură. Tăcu o vreme, mestecîndu-și amar gîndurile și, cînd vorbi, părea că vorbește de undeva de foarte departe, de unde ar fi trebuit să fie și educația românească.
–Ei, uite, vezi, boier Mitropolit, aia e de fapt adevărata problemă: vă înghesuiți să muriți de grijă că nu scoatem încă o generație care s-a dus bou și s-a întors vacă perfect capabilă să pronunțe „mi-ți-ni-vi-li“, de parcă mai interesează pe cineva asemenea meșteșug de tîmpenie. Aș putea să-i trag pe toți dascălii în știi tu ce și tot n-aș izbuti să dau Educației o țeapă atît de mare pe cît v-ați dat-o voi singuri, acceptînd tacit ca toți proștii să facă din școală ce-i taie capul, deși capul lor n-ar putea să taie nici măcar o bucată de brînză nu foarte veche. Da, boier Mitropolit, toți, fie ei ispravnici, dascăli sau loaze cu ifose de beizadele. I-aș bate cu parul pînă aș isprăvi toată pădurile Țării Românești și tot ce-aș obține ar fi o formă fizică de invidiat, pentru că, în clipa cînd aș lăsa parul jos, imediat v-ați aduce aminte că „merge și-așa“ și ați reforma profund Educația cîrpind-o cu sîrmă și scuipat. De fapt, nici nu știu de ce mă mai supăr. N-ai cum să menții niște gîngavi la putere dacă nu transformi norodul în nerod. Dacă vrei să știi de la mine, ar trebui să-i plătiți pe oamenii ăia. Și să vă asigurați că-și merită banii. De fapt, asta se rezolvă organic…
–Organic?
–După bunget*, coane Fănică!
* bunget – pădure deasă și întunecoasă, populată cu țepe în stare naturală.
1 comentariu