Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iubire ca-n TR:   Tînăra merge pînă la capătul lumii după un Daddy mai bătrîn cu 30 de ani  

Zoom Iubire ca-n TR:   Tînăra merge pînă la capătul lumii după un Daddy mai bătrîn cu 30 de ani  

Să clarificăm, să nu zică lumea că sîntem răuvoitori: TR este povestea unui tip cu un căsoi de neam prost și care a dezvoltat o pasiune nesănătoasă pentru morți și morminte. Motiv pentru care o părăsește pe singura ființă feminină care îl iubește – copila asta nu e nici măcar adolescentă, nenorocitule! – și fuge în căutarea unei legendare împărătese japoneze care, se zvonește, ucide orice cu o singură atingere de mînă. Bine, te întrebi ca omul nedumerit: ce-o vrea de la asasina aia manuală? O scuză pentru momentele penibile? Suprema putere politică?

Din fericire, scenariul nu pierde vremea cu asemenea întrebări ridicole. El e ocupat să ne explice că adolescenta abandonată a crescut mare și acum e bătută măr în ringul de kickbox, asta dacă nu e ocupată să fie curier pe bicicletă, asta în timp ce își păstrează și o carieră superbă de săracă. Deși daddy e miliardar.

Poftim? Sună retardat? Stați, că n-ați înțeles: ea e săracă pentru că daddy lipsește și ea nu vrea să fie declarată unică moștenitoare pentru că trebuie să-l declare oficial mort, ceea ce legea britanică a făcut deja. Tot nu e clar?

E înduioșător cît de prostește se screme scenariul să fie pe placul unor millenniali pe care nu-i înțelege. Introducerea amestecă la grămadă elemente considerate cool de societate sau de mintea defazată a scenariștilor, doar-doar publicul se va regăsi în imitația palidă de personaj principal. Te și miri că Lara n-a devenit lesbiană și transgendered.

Te întrebi, siderat de expozițiunea plictisitoare: “Tăntălăii ăștia realizează că Lara Croft are nivelul de notorietate al lui James Bond?”. Zeci de minute sînt irosite pentru a spune prost ceea ce publicul știe foarte bine. Lara Croft e Indiana Jones cu țîțe și buci. Un regizor de bun-simț își începea filmul cu eroina salvînd idolul de aur din ghearele junglei în timp ce fuge de un bolovan imens. Dacă retorica feministă a ultimului deceniu a lăsat-o pe biata femeie fără decolteul legendar, victimă a unui aspect declarat acceptabil de activiste înnăcrite de ura împotriva muierilor frumoase, măcar aura aventuroasă trebuia lăsată în pace. Dar, na, activistele înțeleg prin aventură doar să-ți arăți țîțele ca să combați patriarhatul și să te declari jignită cînd publicul îți oferă alifie pentru coșuri.

În cele din urmă, începe aventura. Aceeași ca și în jocul lansat în 2013, demers profund dezamăgitor pntru publicul principal. Nu poți să spui: “Știți chestia aia pe care ați jucat-o acum cinci ani? Vă oferim același lucru, dar fără interactivitate” și să nu iei o gură țapănă de lipici după aia. Lara ajunge pe insula misterioasă unde presupune că a dispărut daddy, dă peste cel mai nesărat antagonist din istoria recentă a filmelor – inclusiv mizeriile Marvel –, realizează că trebuie să devină violentă, se transformă în Rambo șnur, ecranul se mînjește în cel mai penibil CGI din anii ’90 încoace. Nu exagerez deloc. Efectele speciale sînt un festival de rușine, acceptabil în seriale ridicole de tipul Xena, prințesa războinică.

Mai mult, cînd ai în sfîrșit ocazia să-ți dezlănțui personajul în mediul care l-a făcut celebru, tot ce reușești e să smulgi înfrîngerea din colții victoriei. Încercările puse în calea eroinei – ciordite penibil din Indiana Jones și ultima cruciadă – nu știu să încînte spectatorul cu raționamente sclipitoare în situații extreme. Nu. Lara se descurcă pentru că ea știe puzzle-uri, am arătat asta la începutul filmului în niște scene în care spectatorii s-au uitat plictisiți la ceas.

Dacă The Danish Girl i-a adus Aliciei Vikander Oscarul pentru cel mai bun rol secundar, Tomb Raider sigur îi va aduce “Best Supporting Actress într-un rol principal”. Filmul o blochează în postura de ternă figurantă, lipsită de personalitate, neremarcabilă prin inteligență și complet jefuită de umor. Și ea, și ceilalți actori par mai mult niște marionete tîrîte de sforile unui păpușar netalentat într-o poveste generică și lipsită de orice efort creativ. Tomb Raider este atît de mediocru în toate aspectele sale încît n-ar putea fi folosit nici drept exemplu negativ.

Tomb Raider. R.: Roar Uthaug. Cu: Alicia Vikander.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Coperta Catavencii 3 – 9 Octombrie 2018
Editoriale
  • Capra de șes din Teleorman

    16 octombrie 2018

    Încercați să duceți o capră de tăiat lemne la Bruxelles și veți avea surpriza, la întoarcere, c-o să-i apară cornițe și că-n loc de rumeguș o să producă lapte praf. […]

  • De-a proștii și vardiștii

    16 octombrie 2018

    Pe drumul ce unește marea victorie din 2016 cu declinul politic de acum, PSD a pierdut poporul român, pe care-l avea pe jumătate îndesat în buzunar. L-a ținut acolo aproape […]

  • Centenarul s-a terminat, începe campania

    16 octombrie 2018

    Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis, investise enorm din punct de vedere emoțional în centenar. I-a plăcut ideea, s-a atașat de ea și părea că în anul 100 al […]

  • Dumnezeu nu bate cu BOR-ul

    9 octombrie 2018

    În cele două zile de referendum, Dumnezeu s-a mai îmbunat. N-a mai vărsat foc și pucioasă asupra sodomiților și gomoristelor, ci și-a nuanțat părerile din Vechiul Testament, punîndu-le în acord […]

  • Adio PSD, adio PNL

    9 octombrie 2018

    Prezența la referendum ne-a edificat măcar într-un anume sens. E drept, să dai 163 de milioane de lei pentru atâta lucru e cam mult și părem cam fraieri, dar să […]

Cele mai citite