Biblioteca Națională a fost inaugurată abia în 2012,
după multe peripeții și după ce a scăpat ca prin urechile acului să nu devină sediu de Guvern, în 2002, prin voința lui Adrian Năstase. Mobilizarea de atunci a bibliotecarilor de la BN, susținuți de societatea civilă, a salvat-o. Un alt politician care a dorit deturnarea destinației clădirii a fost Silviu Prigoană, care anunțase în 2010 că va propune mutarea aici a Parlamentului, Casa Poporului urmînd să devină ”cel mai mare mall cultural din Europa”. O mizerie de idee pe care Prigoană și-a adunat-o singur, cu propria firmă de salubritate.
Finalizarea lucrărilor la actualul sediu a fost posibilă datorită unui împrumut contractat de statul român la BERD, cu acest scop declarat.
În timp, Ministerul Culturii, fiind forul tutelar al Bibliotecii Naționale, a profitat și s-a instalat aici, ocupînd spații importante din clădire. Ministerul a ocupat încă din 2012 etajele 2, 3, 4 și 5 din Corpul Aula al sediului bibliotecii și a adus aici și alte instituții din subordinea sa.
Prin HG nr. 862 din 6 noiembrie 2013, doar două treimi din clădirea construită exclusiv pentru Biblioteca Națională a României intră în administrarea acesteia, cealaltă treime intrînd în administrarea și folosința Ministerului Culturii.
Prin HG-ul menționat, ministerul ia în administrare și folosință și alte spații funcționale pentru serviciile de bibliotecă, ce au fost puse la dispoziția cititorilor imediat după inaugurare. Astfel, din corpul central al bibliotecii, ministerul preia parterul, unde se găsesc, printre altele, sălile de conferință, toate spațiile expoziționale, birouri destinate serviciilor specifice de bibliotecă (Dezvoltarea colecțiilor, Primiri-Evidență, Prelucrarea colecțiilor), precum și intrările și căile de acces în bibliotecă. Pe lîngă acestea și mezaninul, unde se află două săli de lectură, zona cataloagelor, zona de acces la Internet pentru cititori etc.
Ministerul justifică măsura spunînd că Biblioteca Națională
nu ar ”administra bine” spațiile respective, care ar trebui să contribuie prin închiriere la întoarcerea unei părți din investiție (pe principiul foarte cunoscut al spitalelor neprofitabile pedeliste).
În spatele dorinței de ”expansiune” se află secretarul general al ministerului, Mihaela Kaitor, rămasă pe poziție de pe vremea fostului Hunor, cu care acum s-a reîntregit în minister. Gigel Știrbu doar a încercat să pună în aplicare prevederile HG, dar într-un mod extrem de inteligent, amenințînd că ministerul va da în judecată Biblioteca Națională și punînd lacăte pe ușile de trecere către etajele respective. Dar ce să-i ceri lui Gigel?
Faptul că angajații și conducerea BN au sărit, ca și în alte dăți,
în apărarea bibliotecii a înfuriat ministerul, care, absolut întîmplător, bineînțeles, a scos la concurs postul de director general, ocupat din 2007 de conf. univ. dr. Elena Tirziman (absolventă a Facultății de Litere din Universitatea București, specializarea Bibliologie și Știința Informării, cu un doctorat de specialitate obținut în Franța), persoană căreia i se datorează modernizarea accelerată a bibliotecii din ultimii ani.
După numirea politică în fruntea Bibliotecii Centrale Universitare din București a PDL-istei Mireille Rădoi,
care a transformat biblioteca în instituție de organizat evenimente, și după desființarea, la sfîrșitul lui 2013, a Bibliotecii Pedagogice Naționale, instituție cu o vechime de 133 de ani, redusă la statutul unei secții a BCU și obligată să-și țină colecțiile în pachete (în spațiile de depozitare ale BCU nu pot încăpea decît cel mult 10.000 din cele aproximativ 600.000 de volume ale BPN), ofensiva împotriva spațiilor Bibliotecii Naționale este un nou semn al dragostei de carte a guvernanților, indiferent de culoarea lor politică.
Deci "Uniți, salvăm…"
