În Curtea Constituţională a dat votul său lui Băsescu. Şi cu toate astea, Băsescu n-a ajuns la Bruxelles.
Reporter: Dumneavoastră la Curtea Constituţională. Soţul la Bruxelles. Ce pile zdravene aveţi?
Iulia Motoc: Cred că întrebarea ar fi alta. Ce pile nu avem? Cu alte cuvinte, am fost numiţi în poziţii de responsabilitate care implică o mare cantitate de cunoştinţe şi muncă. Cei cu pile sînt numiţi în sinecuri. Cred că a lucra pentru statul român în condiţiile în care eşti competitiv pe piaţa internaţională implică o credinţă profundă în anumite valori. De altfel, am avut mari reticenţe să acord acest interviu acum, cînd multe aspecte ale democraţiei au valenţe profund nedemocratice. Cei ce ştiu ce este democraţia şi liberalismul înţeleg că aşa arată lucrurile. În ultimă instanţă, m-am gîndit, aşa cum scrie Ernesto Sábato, că orice dramă lipsită de o nuanţă de umor este ridicolă.
Rep.: Legea în România. Este cu mult mai spectaculoasă cînd e făcută de către presă.
I.M.: Repet, gradul de ignorare a legilor şi a Constituţiei rămîne ridicat în rîndul unui segment al presei şi, mai departe, al celor cărora le este transmisă. Nu ştiu dacă este mai spectaculoasă sau pur şi simplu sordidă. Un exemplu simplu: Curtea Constituţională a fost îndelung criticată pentru decizia prin care se interzice eutanasierea în masă a cîinilor maidanezi. Rămîne în presă sintagma «Maidanezul constituţional». Editorialul uneia cele mai prestigioase reviste de drept constituţional, International Journal of Constitutional Law, este consacrat modului în care Curtea interpretează demnitatea umană. Se spune în acest editorial că ar trebuie să fie un mod de interpretare comun şi altor instanţe constituţionale. Se vede bine care este discrepanţa şi ce fel de spectacol este.
Rep.: Echilibrul legii este dat de natură? Cine o ajustează? Viaţa sau lobby-ul?
I.M.: Este frumos să ne întoarcem la Thomas d’Aquino sau Emmanuel de Vattel. Să ne oprim însă la viaţă şi lobby. Despre lobby se poate vorbi în societăţile democratice care au un mod de reglementare. La noi să le spunem elegant grupuri de interese. Am văzut toţi atît ordonanţe de urgenţă sau hotărîri de guvern date cu un unic destinatar. Altfel, dreptul este viu, o ştim cu toţii de la Eugen Erlich, născut la Cernăuţi, cel care a refuzat să predea în altă limbă decît româna.
Rep.: Pozele dumneavoastră au fost comentate îndelung. Ce înseamnă frumuseţea?
I.M.: Nu cred că am spaţiu aici să dezvolt o teorie estetică despre ceea ce înţeleg eu prin frumuseţe. Ceea ce pot să constat este că pozele oricărei femei din România care ocupă orice poziţie, fie ea şi minoră în spaţiul public, sînt comentate. Mă exprim eufemistic cînd spun comentate. Modul în care arată o femeie în România reprezintă o modalitate sigură de a o vulnerabiliza şi decredibiliza. Ceea ce a fost surprinzător în acest exerciţiu de linşaj mediatic, care putea să aibă orice pretext sau punct de pornire, este faptul că au participat la el colegii mei de la Universitatea din Bucureşti, aflaţi chiar în funcţii de conducere în aceste facultăţi.