Caţavencii

Jack Spintecătorul, yankee style

Cînd cadavrul unui copil îmbrăcat într-o rochiță albă este găsit mutilat în New York-ul anului de grație 1896, lumea mahalalei, desensibilizată de viața crudă și violentă a sfîrșitului de secol XIX, dă din umeri, comentînd indiferentă: „Asta e, o fi făcut el ceva…”. Fugit de-acasă, din cămăruța întunecată și murdară a unei numeroase familii de imigranți italieni, băiețașul-fetiță care își cîștiga banii de alocație într-un bordel foarte respectabil al cartierului e prima victimă dintr-un lung șir de copii ai străzii care vor sfîrși cu ochii scoși și mațele spintecate, abandonați pe acoperișurile sau pe sub podurile orașului.

Acesta-i momentul în care intră în scenă Laszlo, psihiatrul numit, în epocă, alienist, Sara, dactilografa ambițioasă, prima femeie angajată a Poliției newyorkeze, și John, ilustratorul de gazetă atent la detalii, niște Sherlock Holmes și Doctor Watson yankei porniți pe urmele unui Jack The Ripper canibal care omoară cîte un astfel de travestit juvenil la fiecare sărbătoare religioasă importantă, într-o investigație paralelă cu ancheta în dorul lelii a polițiștilor incompetenți și corupți. Pentru găsirea unuia dintre primii ucigași în serie americani, detectivii ăștia particulari folosesc metode nemaintîlnite pînă atunci în practica criminalistică, profitînd de noile descoperiri științifice ale antropologiei și anatomiei (amprente, autopsie, portret psihologic al criminalului), iar pe parcursul căutărilor, pe lîngă motivația suspecților, sînt puși în situația de a analiza și propriul lor status psihic, sentimentele și secretele personale ale unor copilării tarate de relația complicată, deseori conflictuală, cu părinții.

Dincolo de fazele de acțiune polițistă ale urmăririlor cu trăsuri și împușcături în noapte, The Alienist are o tensiune psihologică aparte. Ca să prinzi ucigașul trebuie să gîndești ca el, e obsesia doctorului care, după ideile progresiste, profund revoluționare, și mentalitatea de profiler FBI, pare venit din viitor. Adept al unui oarecare profesor european Sigmund Freud și al scandaloaselor lui teorii, Laszlo e cu mult înaintea timpului său, o perioadă periculoasă a istoriei newyorkeze în care, indiferent dacă te îmbolnăveai de sifilis, nevroză sau guturai, erai ca și condamnat la moarte.

The Alienist, 2018- , thriller psihologic despre începuturile criminalisticii, adaptare după romanul omonim al lui Caleb Carr, difuzat original de TNT, disponibil pe Netflix.

Exit mobile version