Despre Cătălin Cîrstoiu, medicul scos din pălărie de coaliția PSD-PNL, sursele spun că a fost propunerea lui Iohannis. Chiar dacă liderii celor două partide se jură cu cuțitul în dinți că acest candidat necunoscut e rezultatul unor îndelungi căutări și analize, în realitate el ar fi fost produs de o cerință venită de la Cotroceni prin mijlocirea mîinii drepte a lui Iohannis, generalul SPP Lucian-Silvan Pahonțu.
Acum, Cătălin Cîrstoiu nu e chiar venit cu pluta. Adică nu e doar un doctor cu parcurs tenace în carieră și cu realizări profesionale decente, chiar dacă nu s-a apucat încă nimeni să-l caute de plagiat. Cîrstoiu e membru al establishment-ului influent din Sănătate, al rețelei de putere ce cuprinde, pe lîngă generali, bancheri și șefi de spitale universitare, oameni bine plasați în structurile de influență: decanii, rectorul și președintele Senatului de la UMF „Carol Davila“. Rețeaua e condusă de profesorul universitar doctor Ioanel Sinescu, celebrul plagiator de la Fundeni, demascat în 2003 de o comisie a UMF, astăzi membru al Academiei Române. Generalul Pahonțu e în relații excelente cu această lojă, iar această nouă lumină aruncată asupra candidatului Cîrstoiu scoate la iveală ambiții mai mari. Căci cine cîștigă Capitala, cîștigă un ascendent asupra etajelor puterii politice, inclusiv o perspectivă spre Președinția României. Și chiar dacă mai e mult pînă departe, rețeaua Sinescu-BNR-Pahonțu preferă să încerce marea cu degetul.
Firește că această oportunitate de a-și împinge omul a fost generată de luptele pentru putere din interiorul PSD și PNL, de dorința lui Iohannis de a-l ține pe Ciucă viu în fruntea PNL și de a păstra coaliția intactă și servilă. Dar, dincolo de bîlbîiala celor două partide, candidatul Cîrstoiu are aspirații mai mari și mai bine sprijinite decît s-ar putea crede la o simplă privire.
În primul rînd, trebuie spus că Piedone se poate retrage oricînd. Acest „oricînd“ depinde de termenii negocierii, care pot începe de la o propunere rentabilă, pot trece prin amenințarea penală și pot ajunge pînă la pușcărie. Piedone e un șarlatan cu palmares bogat și poate fi desființat rapid avînd la dispoziție forța de convingere a anumitor instituții. Tot aceste instituții ar putea, cel puțin după părerea generalului Pahonțu, să-i întrerupă visarea lui Nicușor Dan, cu ajutorul unor controale ale Curții de Conturi, ale Agenției Naționale de Integritate sau ale Parchetelor. O păpușă MeToo, o plîngere de hărțuire sau un abuz erotic, la mare modă pe TikTok, l-ar putea arunca pe matematician în zona numerelor periculoase.
Nu în ultimul rînd, în favoarea candidatului Cîrstoiu ar putea juca obișnuința STS de a centraliza voturile și transmite rezultatul prin metoda Stalin, așa încît surpriza să nu surprindă pe nimeni.
„Doctorul Cîrstoiu are prima șansă“, a zis fat-nalistul Bogdan Chirieac la Antena 3. Înainte zisese la România TV că Piedone are prima șansă. Și, ca să-și păstreze reputația, a zis același lucru, la un moment dat, și despre Nicușor Dan. Dacă nici Bogdan Chirieac nu știe cum stă treaba, atunci nimeni nu mai știe. Deci se joacă.
