Ne halesc lebedele, le scânteiesc ochii a viol, se droghează, beau. Apucăturile astea, complet străine românilor, îi înspăimântă pe suveraniști. Muncitorii asiatici și africani, total opuși soroșiștilor și oengiștilor, alte specii dăunătoare, năpădesc Grădina Maicii Domnului. Omul alb românesc, binecuvântat de Dumnezeu cu pumni peste medie, trebuie să bată niggerii, nepalezii, srilankezii, pakistanezii. E datoria lui străbună și creștină. Fără dubii, e moștenirea bravilor înaintași care trebuie dusă mai departe cu mândrie.
Pe la 1400, una dintre multele perioade de mare glorie ale neamului nostru, ce credeți că făcea un plăieș dacă vedea pe drum un nepalez călare pe un măgăruș, cu merinde pentru vreun boier? Îl bătea de căca pe el, fără discuții. Așa, de plăcere, nu de altceva. Tot de plăcere îi confisca traista cu mâncare și măgarul. Se spune că atunci au apărut mugurii iobăgiei. De frica răzmerițelor, voievozii și boierii au dat toate muncile țăranilor noștri. În unele zone, până și boii au fost alungați din jug pentru a le face loc. Nu exista coadă lopată și nici vreo altă unealtă agricolă neatinsă de mâinile străbunilor noștri. Nici măcar prizonierii de război nu aveau curaj să se apropie de plug sau de coasă. Toate erau ale noastre.
Se pare că astăzi, după secole de rătăcire, începem să renaștem. Se simte urgent nevoia unei companii de livrat mâncare sută la sută românească, cu angajați români get beget. Că de invadatori de ăștia asiatici care ne vorbesc cu „Sir”, stau mereu cu capul în pământ și muncesc pe rupte în condiții proaste suntem sătui. E nevoie de livratori care să se poarte ca taximetriștii, albi, mari, frumoși, tatuați și cu o mie de cruciulițe atârnate la trotinetă. Un fel de Tazz adaptat la nevoile și exigențele noastre, care să te umilească din denumire, dacă se poate. De fapt, peste tot se simte nevoia de ceva românesc autentic, de la prășit până la ingineria aerospațială. Știm, e foarte greu, că s-a distrus mult. Și nu vom reuși decât prin bătaie.