Orice s-ar spune, vărului meu Costel de la SPP îi va părea rău că, mai devreme sau mai tîrziu, Şăfu’ va pleca de la Cotroceni. Costel de ataşase de el, îi cunoştea toate ticurile, hobby-urile, ştia exact când Şăfu’ va începe să rîdă sau să lăcrimeze, era, cum se zice astăzi, o relaţie trofică între ei. Şi mi-a povestit ieri o chestie care m-a lăsat bouche-bée: „Să ştii, dragă verişoară, că dl preşeşedinte are, indiferent de situaţie, o prezenţă de spirit extraordinară.
Eram la Washington, la prima lui vizită semi-oficială în SUA. Fusesem cazaţi, bineînţeles, la un hotel de cinci stele, Şăfu’ în apartamentul prezidenţial, iar eu într-o cameră alături, să pot interveni la nevoie. Cunoşti, dragă Nutzi, că dînsul nu suportă, încă din copilărie, rozătoarele: şoareci, şobolani, iepuri, gîndaci etc. Şi după prima noapte a vizitei, pe la şapte dimineaţa, numai ce aud un ţipăt din apartamentul prezidenţial. Mă reped val-vîrtej pe uşa dintre noi, intru şi ce crezi că văd? Şăfu’, în pijama, alb ca varul, cu şuviţele măciucă, la telefon. Şi ce aud? Alo, reception? I am a president of Romania! Du you now «Tom & Jerry»? Jerry is here! Sri-lankezul de la recepţie, fan şi el de desene animate, a înţeles imediat despre ce e vorba, a trimis o echipă de liftieri şi-n cinci minute şoarecele era scos de sub pat. A ieşit un mic scandal diplomatic, FBI-ul a făcut o anchetă, am făcut şi noi una, mai discretă, că, orişicît, ce hotel e ăla de cinci stele cu şoareci în cameră? Pînă la urmă, misterul s-a lămurit: şoarecele, mic, alb, d-ăla de laborator, aparţinea unei consiliere de-a noastre, îl purta, tîmpita, pretutindeni, în poşetă, zicea că-i poartă noroc, şi cu o seară înainte fusese la preşedinte, să vadă cum poate să absoarbă investitori americani. Profitînd de neatenţia celor doi, şoarecele ieşise din poşetă şi de-aici tot tărăboiul. Dar gîndeşte-te, Nutzi, ce prezenţă de spirit la Şăfu’! Cum să-l facă pe un sri-lankez să înţeleagă ce se petrece?! Simplu: Do you now «Tom & Jerry»? Jerry is here! Extraordinar!“.
(va urma)