Urăsc istoria. Mie istoria nu mi-a adus nimic bun. Iar cînd istoria devine adjectiv, m-apucă damblaua: cînd cineva zice „Trăim clipe istorice!“, eu îl bag în mă-sa. Cum a zis un deputat din fosta Opoziţie vineri, după votarea moţiunii: „Guvernul Ungureanu e deja istorie!“. E deja pă dracu’! Guvernul ăsta n-a fost, n-a făcut şi nu va fi istorie. A fost un interludiu, între un preludiu şi-o lipsă de orgasm. Cine-l va mai pomeni peste ani? Cel mult, uşor gaga, Ion Cristoiu.
♦ Consecinţele căderii Guvernului Ungureanu încep, tiptil-tiptil, să se vadă şi la noi, la Cotroceni: de pildă, ieri noapte, în sala computerelor, pustie la ora aceea, am surprins-o pe tanti Safta, femeia de serviciu de pe palierul doi, care e şi un fel de hackeriţă amatoare (joacă toată ziua Tetris), scoţînd la imprimantă o poză cu Crin Antonescu şi ştergînd-o de praf. Avea mişcări lente şi o luminiţă în ochi. Sau azi am văzut-o la toaletă pe dna Elena Udrea, în faţa oglinzii, storcîndu-şi un coş, taman ea, care – ştiu din trei surse – are o piele de bebeluş.
♦ Văru-meu Costel de la SPP are idei tot mai trăsnite: susţine că singura şansă ca PDL să se resusciteze ar fi să organizeze un congres sau un simpozion extraordinar în care, în faţa naţiunii, să-şi facă mea culpa, sub motto-ul: „Iertaţi-ne! Cît de proşti am putut fi!“. Fiindcă, zice văru’ Costel, poporului nostru, care e deştept din naştere, i se face milă de proşti, îi iartă şi astfel ei îşi revin. A dat şi două titluri de comunicări: Elena Udrea, „Sînt blondă de dau în gropi“, şi Sever Voinescu, „O dilemă: am fost asasinaţi sau nu?“.
(va urma)