Şăfu’ a pus încă o dată, în stilul lui, punctul pe „i“, cînd a spus: „Ce lăsăm copiilor noştri? O casă sau o datorie?“. Acuma, între noi fie vorba, în ceea ce-l priveşte pe dînsul şi pe mahării de la PDL, problema corect pusă ar fi: „Ce lăsăm copiilor noştri? O casă sau două-trei vile?“.
M-am săturat de ţara asta fără metafizică! Unde te-ntorci, numai banalităţi, numai mizerii, nimic spiritual: toată ziua, bună ziua numai poşetele Elenei Udrea, buzele (de sus) ale Elenei Băsescu, nanismul lui Boc, aroganţa Şăfului, topoare-n cap la concubine săteşti, portocale la 3,99 kilu’ la Billa, cod portocaliu, chiloţii lui Botezatu etc., etc., etc. Unde ni sînt filozofii? Cînd, la Könisberg, ieşea Kant din casă, cetăţenii din oraş îşi potriveau ceasurile după el. După Pleşu, azi, îşi potriveşte cineva ceasul? Aş! Am intrat ieri la librăria Humanitas, să cumpăr Sein und Zeit, în traducerea lui Liiceanu şi Cioabă: era plin de frizeri şi tinichigii, care cereau toţi Apel către lichele! Păi, aia-i operă?!
Dacă Blaga trăia în zilele astea, ar fi scris Trilogia zăpezii, nu a culturii. Se găseşte, ce-i drept, Cioran, dar el e un fel de Jules Verne al filozofiei; or, eu vreau sistem, nu aforisme, că aforisme fac şi Vadim, şi văru-meu Costel de la SPP. Cu excepţia lui Dinescu, care măcar s-a îmbătat cu el, nimeni nu mai citeşte Marx. Despre Feuerbach, săracu’, ce să mai vorbim? E mai uitat decît Vlahuţă! D.D. Roşca nu mai e reeditat, că noi nici măcar o Existenţă tragică nu mai trăim: ne mulţumim cu una infectă.
Mi-e dor de-un Vasile Conta ca de mama.
(va urma)