♦ Noaptea zilei sale de naştere Şăfu’ şi-a petrecut-o, modest, într-un cadru foarte intim. Şi ştiu bine ce spun.
♦ Ca să nu pară că-mi poartă ranchiună după ce-am scris ce-am scris despre el aici, Jeffrey Franks mi-a trimis un splendid buchet de cinşpe trandafiri albi, din care, nenorocitu’ dracului, a tăiat doişpe.
♦ Din cînd în cînd, cam de două ori pe lună, în week-end, Şăfu’ mă invită numai pe mine la un pahar de vorbă la Vila Lac 3, peste care încă n-a dat pîrlita asta de presă. În faţa şemineului unde arde mocnit, ecologic, un buştean de la UDMR, sînt două fotolii şi-o măsuţă Louis nu mai ştiu al cîtelea. Nu numai în privinţa pieselor de mobilier, ci şi-n alte domenii are, orice ar zice duşmanii, gusturi regale, iar dinastia lui preferată e a Bourbonilor, cu puţină gheaţă. Într-un fotoliu stau eu, în celălalt Şăfu’. Mă pune să-i povestesc amintiri din copilărie şi adolescenţă, despre primele mele contacte, despre ce materii mi-au plăcut, dac-am avut boli ca toate fetiţele şi adolescentele, pojar, variolă, chestii de astea. Mă ascultă cu drag, zîmbind, pentru că, nu ca să mă laud, dar dincolo de instinctele primare, zic că am şi eu o ţîră de instinct epic.
Apoi, aranjîndu-şi de la stînga la dreapta fantoma şuviţei pe care o avea în primul mandat, povesteşte şi dînsul. Despre nopţile de singurătate pe mare, despre sforăitul înfiorător al secundului, despre minereul care-ţi intra şi-n albul ochilor etc. Iar cînd îşi aduce aminte de Anvers (Antwerpen), o lumină feciorelnică – vorba poetului – îi apare pe chip şi-i dau lacrimile. Mi-a mărturisit că a fost cea mai fericită perioadă din viaţa lui: lua blugi ieftini de la valoni, le schimba etichetele şi-i vindea scump la flamanzi.
(va urma)