2 februarie
Sunt de multe zile aici, nu mai știu exact câte. Cineva ar putea spune că le-am pierdut șirul. Doar că eu nu pierd niciodată. Doar bărbații slabi pierd, pentru că cedează în fața dorinței femeilor de a urmări un calendar și de a ține mereu cont în ce zi se află, raportat la acel calendar. Eu prefer să mă conduc după propriul meu calendar interior. E vorba de calendarul pe care l-am înghițit în grabă atunci când au intrat peste noi mascații, întrucât conținea probe importante.
3 februarie
Sunt în închisoare, n-am mai băut cafea de 30 de zile și mașinile mi-au fost puse sub sechestru, însă eu am o singură problemă care mă preocupă: nu știu care dintre noi e mai puternic. Eu sau fratele meu Tristan? Totuși, înclin să cred că eu sunt. De ce zic asta? Pentru că el a început să plângă că-l poreclesc ceilalți deținuți Labă Tristan înainte ca eu să țip ca o adolescentă după ce un coleg de celulă a zis: „Uite Cobra!“.
„Ce? Unde, unde e șarpili?“, am strigat eu, până să-mi dau seama că de fapt era vorba de mine, Cobra Tate.
4 februarie
Ce mi se pare trist e că, în lipsa noastră, nu mai are cine să le dea tinerilor lecții de masculinitate. O să ieșim într-un târziu din arest și-o să găsim o lume plină de băieți care nu știu să se comporte cu o femeie. Te ia cu fiori. Cam la fel de tare ca atunci când l-am văzut eu pe șobolanul care încerca în vasul de toaletă diverse tehnici de înot.
5 februarie
România e o țară comunistă, unde ești condamnat la închisoare indiferent dacă ești vinovat sau nu. Ceea ce e bine, cumva. În caz că o să fac ani grei de pușcărie, oricând pot să-mi spăl imaginea cu ideea asta, că de fapt a fost o condamnare abuzivă.
Nu am inteles nici acum cine sunt si de ce au venit aici. Au fete de middle east parca da-s prea inalti.