Sîmbătă, 25 noiembrie
Jurnalule, știi că uneori se întîmplă să mai faci și mici prostii la beție, nu? Uite, eu, de exemplu: m-am văzut aseară cu niște amici să jucăm bridge și, dintr-una într-alta, așa cum se întîmplă, discuția a ajuns ca de obicei în punctul ăla perfect normal în care pui pariu cu prietenii tăi că vei face ocolul Pămîntului în 80 de zile. Sper că zelul meu geografic nu va fi interpretat greșit de opinia publică.
Tot sîmbătă, tot 25 noiembrie
Jurnalule, vreau să-ți povestesc pe scurt secretul eficienței mele: inițial am luat un taxi spre Oradea, pentru că sînt patriot și voiam ca parcursul meu victorios să înceapă cu Air Oradea, firma prietenului meu extrem de capabil Ilie Bolojan. Din păcate, am aflat pe drum că soarta vitregă și oculta mondială l-au împiedicat pe dragă Bolo să ridice în aer altceva decît avioane de hîrtie. Prin urmare, am fost nevoit, jurnalule, să mă îndrept spre Ungaria. Nu doar că ăia au aeroporturi funcționale, dar, la nevoie, au și AUTOSTRĂZI, pe care POȚI SĂ MERGI! O, Doamne, de ce nu-mi dai mie putere și influență, să scap țara de ticăloșii ăștia proști și corupți!
Duminică, 26 noiembrie
Jurnalule, sînt foarte mirat să văd modul exagerat în care se vorbește despre cum am trecut frontiera. Da, e adevărat că am folosit buletinul unui văr cu care nu semăn deloc, dar asta nu înseamnă că polițistul care m-a lăsat să trec e complet incompetent sau, Doamne ferește, dezgustător de corupt. Unde am ajunge noi, ca nație, dacă nu mai avem încredere în instituțiile statului? Mai ales în Poliția de Frontieră, care ne apără de Schengen de atîția ani de zile?
Luni 27 noiembrie
Jurnalule, am ajuns în… de fapt, știi ce, lasă, nu fi indiscret. Am ajuns cu bine, da? Nu vreau să spun exact unde, pentru că mi-e teamă că amicii cu care am pus pariul ar fi în stare să trimită după mine un polițist sub acoperire care să încerce să-mi dejoace planurile pas cu pas. Fix de asta mă tem cel mai mult.
Miercuri, 29 noiembrie
Jurnalule, cred că am găsit soluția perfectă. Tocmai am fost abordat de un bărbat misterios și oacheș care, în schimbul unei sume enorme, pe care am economisit-o din salariul de primar, mi-a garantat libertatea de-a lungul unei minunate călătorii submarine. „Nu cumva tu ești…?“, am întrebat eu mirat. El mi-a făcut complice din ochi. Jurnalule, sînt ferm convins că am dat peste căpitanul Nemo. Ar fi absurd să fie altcineva, pe cinstea mea. De exemplu, să fie un țigan din Bolintin care să mă închidă în cala unui vapor și să mă vîndă în sclavie sexuală în Orientul Apropiat.
