16 martie
Dragă jurnalule, și azi am fost în centrul atenției. Poporul francez a protestat iar împotriva mea. Și nu doar atât. S-a și bătut cu forțele de ordine în plină stradă, ceea ce mi se pare barbar. De ce nu se bat sindicaliștii cu jandarmii într-un cadru organizat, la o gală RFX?
17 martie
Uneori îmi place să fac un pas în spate și să văd de unde a pornit problema: de la faptul că francezii mei vor să iasă la pensie la vârsta de 62 de ani, nu mai târziu. Îmi și vine să le zic tinerilor care protestează: Oameni buni, vă cam grăbiți cu scandalul. Stați mai întâi să ajungeți la vârsta de 62 de ani și pe urmă mai vedem.
18 martie
Dragă jurnalule, eu știu ce aștepți tu. Tu aștepți ca, în contextul discuțiilor despre vârsta de pensionare, eu să fac o glumă, o observație, o anecdotă, o snoavă, orice, despre vârsta soției mele. Te asigur că nu se va întâmpla asta. Ar fi de prost gust. Lumea a evoluat, nu mai suntem pe vremuri, când era ea tânără.
19 martie
Protestele astea m-au dat complet peste cap, nu mai pot să mă concentrez, nu mai pot să dorm noaptea, mi-a pierit complet pofta de mâncare. Terapeutul m-a sfătuit să-mi redescopăr prietenii, să mai stau de vorbă cu ei. Ceea ce am și făcut. Am apelat la varianta ajutătoare „Sună un prieten“, cum ar veni. Așa că l-am sunat pe Vladimir Putin, la fel ca pe vremuri, când abia invadase Ucraina.
I-am spus lui Vladimir ce mă macină. „Uite, frate“, îi zic, „oamenii au ieșit în stradă pe motiv că nu-i las eu să iasă la pensie la 62 de ani.“ La care Putin, foarte mirat, a vrut să afle: „Stai, la voi lumea trăiește până la 62 de ani?“.
„Trăiește și mai mult“, îi zic. „Vezi? Aici greșești“, mi-a răspuns el și mi-a trântit telefonul în nas, pentru că avea ceva de lucru, iar crimele alea de război nu se coordonau singure.
