Ora 7. Un grup de profesori au venit la o ora imposibilă să-mi ureze tradiționalele platitudini despre poetul nepereche. Auzi, poetul nepereche! De ce insistă toată lumea să-mi aducă aminte că iar mi-a dat papucii Veronica? Le-am dat o pereche de palme nepereche și m-am culcat la loc. Sper s-o visez pe Veronica. Și cum îi arătam buciumul sara pe deal.
Ora 11. Bună dimineața mie! La mulți ani, Mihai! Mă simt plin de inspirație, am poftă să scriu ceva original! De fapt, hai să fie super-original! Deocamdată am doar titlul, pe care sigur nu l-a mai dat nimeni, niciodată: „Scrisoarea III“.
Ora 13. A venit Bacovia în vizită. „Salut Mihai, ți-am adus o șampanie!“ Super, dă-o încoace, și așa nu mai aveam lapte pentru cafea. „Da… da’ am băut-o pe drum… N-ai un coniac să-mi dreg gustul?“ Uite așa îmi trebuie dacă scriu poezii de enșpe strofe pe care nu le citește nimeni. Dacă făceam catrene despre domnu’ Ion Susai, ca poetul Gării de Nord, mă lipeam și eu de-o vodcă.
Ora 15. Mi-a strălucit în minte o idee ca steaua care-a răsărit. I-am contactat pe cei de la Netflix și le-am propus să facem film din „Scrisoarea III“.
– Bine, dar cine ar vrea să vadă un film despre corespondență? Ar fi pasionații de timbre și oamenii care așteaptă să moară cineva lingînd plicuri ca în Seinfeld, dar numărul lor e restrîns…
– Netflix, dar poezia mea este o odă închinată diversității și inclusivității, așa cum vă place vouă să faceți filmele. Deci: avem lupta unei minorități, pentru că toți ignoranții Europei știu că românii sînt țigani, avem un personaj principal care-și spune „domn“, dar are un nume cu sufix tipic feminin, deci clar e transgender, avem scene de acțiune și referințe metaforice la dezastre naturale, adică trebuie să luptăm pentru schimbarea climatică…
– Împotriva ei, vrei să zici.
– Nu contează, importantă este lupta.
– Și să fim proactivi, așa e.
Ora 21. Am ieșit cu bădia Ion să sărbătorim. Se face filmul! Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul nașterii mele din Ipotești și la locul nașterii lui din Humulești, îmi dau seama că o să vasluim grav în seara asta.
Ora 22. Am o poezie genială despre starea de trezie pe care azi o vedem și nu e. Sper să nu mi-o șteargă aburii beției de pe tabla minții. Deși, la cum mă cunosc, parcă văd că scriu o tristețe despre iubiri neîmpărtășite și alte chestii de tăiat venele.
Ora 1. Mai am un singur dor. Să merg la karaoke și să cînt „Ce mult te-am iubit, Veronico!“.
Ora 2. Uite de aia e bine să ai prieteni! M-a dus bădia la „Soacra cu trei nurori“, ne-am jucat de-a „Capra cu doi iezi“, acum mă simt nemaipomenit!
Ora 3. Sîntem la karaoke. În boxe urlă „Bad to the bone“. Ne-am urcat încălțați pe bar. Cîntăm „Bădie to the bone“. Sîntem badass.
