Deciziile instanțelor trebuie discutate în societate, comentate, specialiștii trebuie să apară la TV, în podcast-uri, oriunde, oricând. E greu de desprins actul de justiție de sentimentul general de dreptate din societate. Acestea două nu pot trăi mult timp la distanță fără ca societatea însăși să nu simtă și să nu acumuleze frustrări traduse mai apoi în fel și chip, inclusiv în derapaje majore de la ideea de societate liberală.
În cazul achitării celor doi ofițeri în dosarul disidentului Ursu, societatea a oftat din nou, într-o lungă tradiție a oftatului la români: dosarul Revoluției, al Mineriadei, al evenimentelor din 10 august și multe, multe altele, mega-dosare de corupție care s-au fâsâit din te miri ce. Neîncrederea în stat se află la baza implicării civice scăzute și a răspunsului slab la eforturile de sensibilizare a publicului, se arată într-un raport al Băncii Mondiale făcut pe cazul României. Iar undeva se spune: doar jumătate dintre români percep instanțele și judecătorii ca fiind independenți de interesele economice, de Guvern și de politicieni.
Scriu asta dincolo de percepția absolut halucinantă a instanței asupra epocii ceaușiste. Și dincolo de o presă devenită inexistentă, o presă care nu face decât să hrănească polarizarea toxică din societate și din lumea de azi în general. Toate astea însă merită niște discuții aplicate și puncte de vedere ale procurorilor și avocaților, că de polițistul influensăr ne-am săturat, mânca-l-ar Alpaca să-l mănânce.