Judecătorii din Iași au eliminat toate înregistrările DNA din dosarul lui Dumitru Buzatu. O știre care trebuie citită în registru de mamaie care-ți povește ce s-a mai întâmplat prin comună: „N-a avut dosarul zile, maică“.
Ceea ce refulează, ca o canalizare, din Justiția română spre public e un film de groază. De la infinitele achitări pe dosare care făceau mândria lui Kövesi pe vremuri, până la dosare noi – nu multe, ce e drept – desființate de instanță până să ajungă la judecată, cu rechizitorii și așa-zise probe luate la mișto de multe ori în motivări.
Azi, instituția procurorului, a parchetelor este o instituție mai opacă decât un cult antic. Poți afla mult mai multe chestii despre mafia albaneză decât despre ce fac, cum fac și ce naiba se întâmplă în parchetele țării, mai ales în cele de la vârful sistemului. Parchetele nu dau decât comunicate care nu ajută pe nimeni și din care nu se înțelege mai nimic, nu există declarații publice, nu exită conferințe de presă, practic această parte a Justiției e ceva diferit cu totul de societatea românească, motiv pentru care, când vine vorba de „Justiție“, oamenii știu că vorbești despre o altă lume, cu reguli de neînțeles pentru muritorii contribuabili. Ministrul Justiției e o formă de gargară politică, iar partidele nu se amestecă cică în Justiție, deși tăcerea lor vinovată și numirile pe care le fac sunt cea mai mare dovadă a complicității.