Nu, nu urmează cronica de disc a albumului Megadeth lansat în iunie 1985, ci recenzia serialului lansat în aprilie 2018: Killing Eve, un fel de dezvoltare în opt episoade a bancului cu ucigașul mexican care îi spune amicului său I kill anyone for ten pesos. But you are my friend, so I kill you for free.
În rolul ucigașului mexican din banc, rusoaica Oksana/Villanelle, o Nikita psihopată antrenată să-și ucidă țintele cu un zîmbet inocent, care se plimbă senin pe puntea îngustă dintre indiferența crudă a asasinului plătit și plăcerea ucigașului în serie. Sociopata colecționară de priviri muribunde, foarte talentată în job-ul multinaționalei The Twelve, o organizație secretă a crimei care condamnă la moarte spioni chinezi, mafioți italieni, diplomați ruși și eventualii ghinioniști martori ai execuției acestora, intră destul de repede în vizorul lui Eve, nonconformista polițistă londoneză care anchetează și în timpul liber seria europeană de asasinate aparent fără legătură între ele. De aici pînă la jocul de-a șoarecele cu pisica dintre profesionistele crimei, care se urmăresc reciproc, una fascinată sexual de posibila victimă, cealaltă obsedată de instinctele de animal de pradă la vînătoare, nu mai e decît un pas de felină curioasă.
Numai că, din thriller-ul parodic cu abordare proaspătă, neclișeistică, a cunoscutei teme spioni – asasini plătiți – detectivi-concediați-care-continuă-neoficial-investigația din primele cîteva episoade, Killing Eve se transformă spre final într-o telenovelă pentru feministe. De pe la episodul patru încolo, scenariștii scapă căruța-n bălării, nehotărîndu-se ce vor să le iasă: o urmărire cu suspans clasică sau o poveste de dragoste între bisexuale la mare modă azi? A ieșit un ghiveci narativ care propune rezolvări ridicole de situații și asociații stupide între personaje găsibile doar pe îndrăgostițicaredescoperăcăsîntfrați.com, dacă se mai încarcă cumva în memorie pagina asta melodramatică. Senzația de fake e întărită în momentul în care Moscova devine București: cînd tragi cadre cu o dubă de pușcărie rusească care gonește prin pasaj la Obor ca să fie ajunsă din urmă și atacată cu explozibili și focuri de armă în Centrul Vechi, nu te aștepta ca un telespectator român să ia vreo secundă scenele astea în serios și să nu rîdă în zeflemea, ca la un banc sec.
Killing Eve, 2018- , combinație nefericită de genuri diverse, creat după seria de romane Villanelle ale lui Luke Jennings, difuzat original de BBC America, disponibil pe HBO Go.
