Știrile zilei, pe scurt
Kim Jong Un a lansat cartea ”Secretele unei siluete de invidiat: Cum să ajungi la 150 de kilograme fără să apelezi la privilegii dictatoriale”. Cartea a fost deja cumpărată de milioane de nord-coreeni care visează să devină cealaltă persoană obeză din țară. Se pare că primii cititori au devorat cartea pe nerăsfulate, lucru care i-a împiedicat totuși să o și citească.
Zeci de muncitori de la Oltchim au sărbătorit în stradă aluziile Uniunii Europene, care spun că depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro ar putea să nu mai fie garantate de către stat. Salariații care nu și-au mai primit lefurile de două luni au desfăcut sticle de șampanie și au oprit circulația în mai multe rânduri, dansând de gât cu șoferii în mijlocul intersecției. ”E pentru prima oară când se dă o veste proastă care nu ne afectează cu nimic. Trăiesc un mare sentiment de ușurare. Când ziarele au titrat că vin vești proaste, am zis că până aici ne-a fost. Noroc că era vorba de o altă categorie socială, nu de noi”, a spus unul dintre muncitorii de la Oltchim, în timp ce încingea pe stradă un cazacioc în lumina a două faruri de camion.
Exclusiv online
