După scandalul cu musafirii de faţă, Acriviţa îşi zice că zile multe cu budalaua de Ianulea n-o să mai aibă şi începe de ia din lada cu bani, adună şi diamanticalele şi le duce acasă la băbaca ei, Cănuţă. Şi-l dezmiardă pe Ianulea, zicîndu-i să-i pricopsească şi pe fraţii ei. Le dă el bani să se-apuce de negustorie, pleacă fraţii Acriviţei în lume după alişveriş şi Ianulea se pune pe risipit, de ajunge la fundul lăzii cu galbeni. Cu gîndul că se întorc cumnaţii cu cîştiguri grase, mai ia şi bani cu dobînzi piperate.
Unul dintre cumnaţi işi pierde capitalul la stos, iar celuilalt i se scufundă corabia cu marfă şi ghinion, uitase s-o asigure. Cînd află creditorii, se sfătuiesc să stea cu ochii pe el. Ianulea îşi face socoteala că-l aşteaptă ruşinea şi puşcăria şi nici cu fata lui Cănuţă nu ştie cum o va scoate la capăt. Aşa că într-o dimineaţă îşi ia tălpăşiţa. Creditorii prind de veste şi se iau după el. Ii vede Ianulea, din deal de la Cuţitul de Argint, o cotigeşte, sare nişte garduri, ajunge la via unuia Negoiţă şi-l roagă să-l scape. Îl ascunde Negoiţă.
Drept mulţumire îi spune Ianulea cum a venit el din iad şi tot ce i s-a mai întîmplat, apoi îl învaţă să facă bani. Dacă va auzi că a intrat dracul în vreo femeie să se ducă s-o vindece. Peste cîteva zile află Negoiţă că fata unuia Zamfirache Ulierul e canonită de necuratul. Fata vorbea vrute şi mai ales nevrute. O lecuieşte Negoiţă, dar cere numai o sută de galbeni, ceea ce lui Ianulea, transformat în duh, i se pare nimica toată. Şi-i mai dă o şansă: el se duce la Craiova să intre în nevasta caimacamului. Să vină şi Negoiţă, s-o scape – ca să-şi încheie socotelile cu el. Se ţine dracul de cuvînt. Apoi îl avertizează pe vindecător că li s-a încheiat contractul. Caimacamul îl umple de daruri pe Negoiţă, ba îl şi boiereşte.
Mai trec vreo trei luni şi-l trimite caimacamul la Bucureşti pe Negoiţă, s-o vindece şi pe fata lui vodă, care avea aceleaşi simptome ca nevasta lui. Ce să zică omul? Se duce. Dar cînd îl vede fata, o apucă năvîrliile. Strigă să vină băbaca al ei. Nu vodă, căpitanul Manoli Ghaiduri, căci acela e băbaca, de leşină doamna la aceste vorbe, iar vodă îşi dă cu pumnii în cap. Fata îi cere căpitanului să-i taie nasul lui Negoiţă. Exorcizatorul zice atunci s-o cheme vodă pe Acriviţa, care-i mai pricepută decît el. Cînd aude fata, o dată îi trece nebuneala.
Petreceri de bucurie, la curte, vreo trei zile. Şi-aduce însă Negoiţă aminte că mai are nişte treburi prin Bucureşti şi se duce la Acriviţa, văduva, şi-o învaţă cum să lecuiască femeile, ba-i mai dă şi o sută de galbeni şi via lui de la Cuţitul de Argint.
Se întoarce Negoiţă la palat de unde pleacă încărcat cu daruri şi căftănit şi de vodă. Estimp Acriviţa îşi încearcă puterile cu nepoata mitropolitului. Numai cînd aude fetica de numele văduvei lui Ianulea şi îi trec dracii.
În noaptea aceea se întoarce Aghiuţă în iad şi povesteşte ce-a pătimit pe pămînt. Înţelege Dardarot cum stă treaba cu femeile şi-l laudă. Ce răsplată vrea Aghiuţă? Două hatîruri, Întunecimea-Ta: Să nu-i vază în iad pe Negoiţă şi pe Acriviţa. Să se descurce Sf. Petre cu ei. Al doilea, să-i dea voie Dardarot să se odihnească niţel. Tartorul l-a lăsat să doarmă trei sute de ani, nesupărat de nimeni. Astfel că Negoiţă şi Acriviţa au ajuns în rai, cînd le-a venit sorocul, iar Aghiuţă s-a pus pe somn şi-o fi dormind şi acum, dacă nu s-a trezit, să se apuce de drăcii.
În zilele noastre, femeile care au cu ce se duc, preventiv, la psihanalist. Dar cum trăim în România, unele se abat şi pe la urmaşele Acriviţei, să le stingă niscai cărbuni de deochi.