Klaus Iohannis și-a descoperit o nouă pasiune: inaugurarea de obiective de infrastructură mare. Bine, bietul nostru președinte nu prea are ocazia să inaugureze ceva cu adevărat grandios, ci taie panglica mai degrabă unor cioturi de investiții, dar tot e ceva. Îl ia pe Bode de o aripioară, pe Orban de alta și umblă câteștrei ba pe la metrou, ba pe la autostrăzi doar olecuță mai mari decât aia a lui Mandache și pe la căi ferate care mută pasaagerii din avioanele întârziate ale low-cost-urilor spre trenurile întârziate ale CFR. Ce au în comun toate aceste inaugurări, în afară de Bode-Accident, Iohannis și Orban? Pupitrul din pepsiglas al președintelui, pe care-l plimbă peste tot pentru a ne împărtăși, de la înălțimea sa, înțelepciunea-i abisală.
Metroul din Drumul Taberei
este visul de aur al omenirii care locuiește în respectivul cartier bucureștean. Numai cine nu și-a pierdut tinerețea în troleibuzele care pleacă de la Valea Ialomiței spre centru nu înțelege de ce locuitorii din Drumul Taberei așteptau metroul mai nerăbdători, dar și mai resemnați decât aștepta Neagoe Basarab să-i termine Manole mănăstirea.
Lucrările la metroul din Drumul Taberei n-au, însă, vreo legătură cu președintele. Ele n-au fost finanțate din bugetul Administrației Prezidențiale, iar singurul contact al domnului Iohannis cu linia respectivă de metrou o mai fi avut loc, cu excepția inaugurării, atunci când și-a trimis domesticii să-i roage pe domnii muncitori să dea munca mai încet, pentru că președintele vrea să tragă un puișor de somn la Cotroceni.
Lucrările la metroul din Drumul Taberei au fost inaugurate de mai multe ori. Mai întâi s-au pus niște panouri în care se promitea realizarea construcției în trei ani. Asta era prin 2011. În 2012, Ponta a plimbat-o pe acolo pe Ramona Mănescu, care era ministru al Transporturilor. A atras privirile admirative și fluierăturile muncitorilor și cam asta a fost. De-abia în 2013 au început cu adevărat să sape cârtițele Varvara și Filofteia. De săpat or fi săpat ele cu spor, dar asta n-a fost suficient. Uneori, din prea mult avânt, se mai întâmpla ca săpăturile să pună în pericol blocuri întregi, așa cum s-a întâmplat în apropiere de Eroilor, acum câțiva ani, când nu doar strada, dar și clădirile au început să se ducă înspre adâncuri, într-o călătorie neplanificată spre centrul Pământului.
Cert este că, după șapte ani (după unii) sau nouă ani(după alții), metroul a fost gata. O mare realizare a ingineriei și birocrației românești: șapte kilometri de metrou, la un cost de peste un miliard de lei, cu vreo 14% mai mult decât se estimase inițial. Pentru comparație, construcția tunelului de 40 de kilometri de sub Canalul Mânecii a durat doar șase ani.
Ei bine, această glumă a fost inaugurată de Klaus Iohannis pe 15 septembrie, în plină campanie electorală pentru locale. Evident, nu e totul gata, mai sunt finisaje de făcut, mai trebuie aduse inclusiv trenurile de metrou, care de-abia au fost contractate, dar trebuie să ne bucurăm, să sărbătorim. Din nou, întreaga țară a subvenționat trensportul bucureștenilor cu o sumă generoasă. Iar președintele nu putea rata așa ceva, cum nu putea rata prima sa călătorie cu metroul prin București. Păcat că nu l-a adus și pe Nicușor Dan, candidatul și al PNL la Primăria Capitalei. Dar poate nu Nicușor Dan candidează cu adevărat la București, ci Klaus Iohannis.
La trei zile după inaugurarea din București,
Klaus Iohannis și-a luat pupitrul din pepsiglas și și l-a instalat în mijlocul „autostrăzii“ Iernut-Chețani. Acolo, după lupte oarecum seculare, s-au mai dat în folosință 18 kilometri din celebra autostradă Transilvania. 18 kilometri.
Autostrada Transilvania este una dintre cele mai mari țepe pe care și le-a luat România în ultimii 30 de ani. În 2003 a fost semnat contractul pentru construirea autostrăzii, cu firma americană Bechtel. Autostrada trebuia să aibă 416 kilometri și urma să coste 2,8 miliarde de euro. În 2013, după ce a construit doar 52 de kilometri și a încasat peste un miliard de euro, contractul cu Bechtel a fost reziliat. În 2020, autostrada Transilvania este departe de a fi finalizată, dar costurile au ajuns deja la 5,3 miliarde de euro.
Cam asta a inaugurat, cu mare fast, Klaus Iohannis, pe 18 septembrie: încă 18 kilometri din cea mai lungă țeapă. Vlad Țepeș, se aude, e cam fiert de invidie.
În sfârșit, luni, 21 septembrie, pupitrul
prezidențial din pepsiglas a fost dus ca niște sfinte moaște la inagurarea unei alte mari ctitorii de infrastructură: calea ferată dintre Aeroportul Otopeni și Gara de Nord.
Mare realizare inginerească și aceasta. Pentru că are doar o linie, pe respectiva cale ferată trenurile sunt nevoite să circule la intervale de 50 de minute. Dar să nu fim cârcotași. Legătura ferată dintre Aeroportul Otopeni și Gara de Nord îi scutește pe călători de multe neplăceri. Astfel, toți cei care ajung la Otopeni și nu vor să fie jefuiți de către rechinii de taximetriști de acolo se pot urca în tren, după o așteptare de maximum 50 de minute, și după încă 25 de minute vor ajunge la Gara de Nord, știut fiind că taximetriștii de acolo sunt mai puțin rechini decât cei de la Otopeni. Cu vreo 0,05%, dar asta contează pentru occidentalii care ne vizitează.
Una peste alta,
a fost o perioadă bună pentru președintele Iohannis. Și-a plimbat pupitrul pe la niște cioturi de lucrări de infrastructură, ne-a spus cât de competent e Guvernul Orban, ne-a arătat de ce se grăbește Bode până la limita omorului din culpă, pentru că are de muncă, și tot așa.
Pe lângă binemeritatele aplauze, o singură întrebare mai avem pentru domnul președinte: cu pupitrul ăla face și nunți și botezuri? Că e aproape la fel de arătos ca Ronald McDonald.