Nici Rusia nu mai e ce-a fost… Din vioiul tabloid Click! aflăm că Ana Feșenko, locul 2 la concursul Miss Moscova, s-a dus taman în Dubai și și-a vîndut virginitatea pe 13.000 de dolari. Ce tîmpită! Putin, pă chestia asta, i-ar fi dat o divizie din Armata a paișpea, iar Ponta și Sebastian Ghiță, pentru o noapte stereo cu fecioara moscovită, tot în Dubai, iar fi dat postul România TV, care cam tot 13.000 de dolari valorează acum.
*
Din trei surse a apărut informația că o altă fostă virgină, tiza mea, Nuți Udrea, vrea să-și dea masteratul în teologie, iar dintr-a patra sursă s-a aflat și care e tema lucrării: „Prolegomene la porunca a șaptea, a opta și a zecea în viziunea părintelui Ilie Cleopa”, cu o Addenda la sfîrșit, „Adevărul divin despre Gala Bute”.
*
Gest absolut emoționant: președintele meu, Klaus Iohannis, a donat pentru Cumințenia Pămîntului cea mai frumoasă casă dintre cele șase aflate în litigiu.
*
Eu n-am simțit cutremurul, că la ora aia aveam ședința mea nocturnă de vibromasaj, iar din bibliotecă mi-a căzut o singură carte, Revoluție și reformă în turcă, de Ion Iliescu, dar am crezut că s-a întîmplat asta fiindcă mi-a mai căzut o dată, cînd am pus pe ea o rocă de mină de la Emil Constatinescu. Biata carte! Simte cutremurul mai ceva ceva ca cîinii.
(va urma)
