Manifestînd obișnuita atenție și îngrijorare, Klaus Iohannis s-a arătat neimpresionat de rezultatele alegerilor locale din București și din întreaga țară, spunînd că nu-i încă timpul pierdut ca PNL să producă o răsturnare de scor spectaculoasă.
“Trebuie să fim atenți și îngrijorați, dar nu foarte îngrijorați. Încă nu m-am hotărît cu cine voi vota în turul doi, dar cu siguranță mai e timp să mă hotărăsc”, a declarat Iohannis, meșterind la o măsuță de cafea care în același timp e și taburet, și masă de călcat. “Domnul Nicușor Dan trebuie să se gîndească bine la ce face, să se informeze corespunzător, pentru că doar atunci se poate considera cu adevărat informat. În orice caz, mizez pe faptul că binele va învinge și diaspora se va prezenta masiv la vot, ca de obicei, ca să facă ce trebuie să facă.”
Totodată, președintele a ținut să precizeze că, în turul doi, sigur va vota într-o urnă specială, pe care și-a confecționat-o singur. “De asta am întîrziat foarte mult la votul din primul tur. Am stat să lucrez la cel mai recent proiect politic al meu, o urnă de fag, pe care am pirogravat-o chiar eu. N-am apucat s-o termin, dar pentru turul doi sigur va fi gata. Asta dacă nu plecăm la Miami… Alegeri-alegeri, dar omul mai trebuie să se și relaxeze.”
