După pensionarea anticipată a domnului Cătălin Cherecheș, Baia Mare a încăput pe mâna unui domn din PSD, Ioan Doru Dăncuș, care nu doar că i-a terminat primului mandatul, din postura de interimar, dar a și câștigat în urmă cu doi ani alegerile. Este o continuitate firească: până la urmă, ambii au fost pasionați nu doar de administrație, dar și de partide. E drept, Cătălin cel condamnat are mai multe în CV, dar două dintre ele, PSD și PNȚCD, le-a împărțit cu Dăncuș. Ba mai mult, și metehnele de cheltuială a banului public par să intre într-o continuitate firească.
Spre exmeplu, Primăria condusă acum de Dăncuș a decis să investească aproape douăzeci de milioane de lei în amenajarea unor locuri de joacă. Pe 6 aprilie a fost organizată o licitație în urma căreia au fost atribuite două dintre cele trei loturi scoase la mezat, mai puțin cel cu gardurile de împrejmuire, anume echipamente pentru locuri de joacă din lemn – 3.219.832 de lei plus TVA – și echipamente pentru locuri de joacă – 16.247.443 de lei plus TVA. Ambele contracte au fost câștigate de City Play SRL, pentru că firma în cauză a avut nu doar cele mai bune oferte, dar și singurele. Firma asta, care în 2024 avea doi angajați, are la activ o sumedenie de contracte cu statul, de la Brăila și până la primăriile de sector din București. Deținută de un domn pe nume Mihai Răzvan Bunescu, a trecut prin câteva proceduri de rebranding, în sensul că și-a schimbat numele, până să ajungă la City Play trecând prin City Play International SRL sau Urbanito City Play SRL.
Partea cea mai frumoasă, mai departe de suma pe care firma urmează să o încaseze, care e de câteva ori mai mare decât toată cifra de afaceri din 2024, este că Baia Mare nu e tocmai într-o situație roz din punct de vedere financiar. De la începutul anului, primarul Dăncuș a tot căutat să ia cu împrumut câteva zeci de milioane, în aprilie fiind aprobată, de către comisia locală de autorizare a împrumuturilor, suma de 36,5 milioane de euro. Că, vorba aia, nu consumăm și trăim pe datorie. La Baia Mare ne jucăm pe datorie, în locuri de joacă moderne.
