Caţavencii

La Baia Mare au început sărbătorile cheltuitului de iarnă

Dacă omul gospodar își face vara sanie și iarna car, atunci e clar că primarul gospodar duce toamna sacii de bani cu carul, ca să alunece iarna spre conturile firmelor prietene. Iar Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, nu-i doar celebru, ci e mai ales gospodar, că de-aia are atîtea mandate de primar în prelungirea celui de deputat. Uite, spre exemplu, deși abia a venit toamna, omul e deja cu două mîini în bugetul orașului, ca să pregătească sărbătorile de iarnă. Municipiul Baia Mare a semnat, anul trecut, un contract-cadru pentru iluminat ornamental de sărbători, pentru patru ani, în valoare de 19.136.352 de lei. Firma care a cîștigat contractul se numește Ilinc Electric SRL, o firmă locală, o firmă de casă a primarului Cherecheș, deținută de un domn pe nume Ilie Ureche. Ei bine, din toamna anului trecut și pînă acum, au fost deja atribuite cinci contrate subsecvente din acel contract-cadru mare, la nici un an distanță fiind deja depășită suma cu care ar fi trebuit acoperiți patru ani. Anul trecut, pe 15 noiembrie, a fost semnat un contract de 2,5 milioane. Anul ăsta, pe 7 ș 15 aprilie, două contracte, unul de 242.000 și altul de 37.000, iar luna aceasta alte două contracte subsecvente, unul pe data de 16 septembrie, în valoare de 393.000 de lei, iar un altul pe data de 21 septembrie, în valoare de 19.136.352 de lei, adică valoarea totală a contractului-cadru, pe patru ani. Or, dacă e să fim cinstiți, la banii ăștia chiar se impune să fie montat iluminatul de sărbători încă din septembrie. Fiindcă, cel puțin pentru firma prietenului lui Cătălin Cherecheș, a venit deja Moș Crăciun.

Exit mobile version