Caţavencii

La Brăila nu se cheltuiește, se investește

Ne place sau nu, moda companiilor de stat revine încet-încet. Vechile companii de stat au fost vîndute/privatizate, în glorioșii ani ai tranziției, iar acum administrațiile publice încep să creeze alte astfel de societăți. Cum se întîmplă la București. În alte părți, precum la Brăila, sînt dezvoltate doar serviciile de specialitate.

Căci de ce să scoți la licitație niște servicii, dacă le poți face în regie proprie? E mai simplu și mai eficient. Sigur, dispare parandărătul, dar nu mai trebuie nici să te chinui cu aranjat licitația și nici nu mai stai, ca ordonator de credite, cu gîndul la Justiție și la posibilele consecințe. Bașca, tot procesul ăsta, care ar urma, sanchi, să scadă cheltuielile instituției cu serviciile, începe cu niște cumpărături. Căci departamentul ăsta, care ar trebui să efectueze lucrările și serviciile pe care instituția nu le mai externalizează, trebuie dotat cu utilaje și tot ce trebuie. Iar Consiliul Județean Brăila a pornit deja acest proces încă de la începutul anului. Pe motiv că de ce să cheltuiască – așa cum zicea propria lor analiză – 200.000 de euro anual pentru cosirea vegetației, marcaje rutiere și alte cele, cînd pot dezvolta propriul serviciu de drumuri în cadrul CJ? Care serviciu, zic ei, va costa undeva la 100.000 de euro anual. Salariile. Căci restul, adică utilaje, consumabile și alte cele, costă și ele.

Spre exemplu, CJ Brăila a bugetat pentru anul ăsta peste două milioane de lei plus TVA pentru achiziția unor astfel de utilaje. Iar un prim utilaj, în valoare de puțin peste un milion plus TVA, a și fost cumpărat, de la SC Grădinariu Import Export SRL, în urma unei licitații cu un singur candidat. Despre cine sînt cei de la Grădinariu, firmă cîndva apropiată lui Relu Fenechiu, nici nu mai are rost să vă zicem, căci firma pare să aibă un contract de exclusivitate cu toate instituțiile publice din Moldova și Muntenia.

Oricum, una peste alta, cei de la CJ Brăila par puși pe treabă. Și pe cheltuială. Iar dacă treaba nu va funcționa în regie proprie, pot oricînd să privatizeze respectivul serviciu. Așa, ca să fie ciclul complet.

Exit mobile version