Fiindcă după legea nouă, aia de a scos sindicaliștii în stradă, profesorii care sînt și diriginți nu vor mai primi zece la sută în plus la salariu, s-ar putea ca orele de dirigenție să dispară. Așa zice Marius Nistor, bossul sindicatelor „Spiru Haret” din învățămînt. Nu mai știu dacă în anii ’80, cînd am fost profesor și diriginte la un gimnaziu, ora asta săptămînală se plătea sau făcea parte din fișa postului. Țin minte, în schimb, dilema mea de atunci – detestam pîra, dar le spuneam elevilor mei să-mi spună ce plîngeri aveau. Și, de multe ori, plîngerile astea semănau ceva de speriat cu pîrile.
Are însă vreun rost ora de dirigenție? Chiar și în școlile de elită ar cam avea. Într-o clasă nu există numai relații bune între elevi. Apar și certuri ori conflicte mocnite care, dacă expandează, pot ajunge la insulte și chiar la „rezolvări fizice nedorite”, adică la bătăi. Or, la dirigenție, chestiile astea pot fi scoase din priză pînă să ducă la vreun scurtcircuit cu julituri și cucuie.
În școlile obișnuite, cu premianți, dar și cu elevi care candidează cu tenacitate la repetenție, dirigintele îi poate întoarce din drum pe cei ce se străduiesc inocent să repete clasa. Asta cu condiția să nu i se rupă de soarta lor sau să fie adeptul selecției naturale la învățătură, adică al curățirii școlii de „uscături”. Or, dirigintele care-i face pe copii să pună mîna pe carte chiar își merită cei 10% în plus la salariu, în timp ce curățitorii de „uscături” îi primesc de pomană.
Oricum, față de sporurile pentru riscul de antenă sau pentru utilizarea computerului, pe care le primesc alți bugetari, ora de dirigenție n-ar trebui să intre la sporuri, ci la activități didactice separate, care se cuvin plătite, dar și evaluate separat, fiindcă dirigenția nu e pentru oricine. Poți fi un profesor bun la specialitatea ta, dar un diriginte de nota 2, fiindcă nu ești potrivit cu fișa postului.
(Dedic acest text diriginților mei de la 5-8 și de la liceu: pictorița și profesoara de desen Eliza Popovici, la gimnaziu, și Marica David, în primul an de liceu, și regret că nu l-am uitat pe așa-zisul profesor de atelier, Gheorghe Jipa, un analfabet funcțional sută la sută, care a fost dirigintele clasei mele timp de trei ani.)