Caţavencii

La ce preț mai merge Mersul trenurilor

Deși unii zic că CFR se mișcă repede doar cînd vine vorba de viteza cu care reușesc să plece din conturile companiei subvențiile de la stat, e bine de știut că, totuși, conducerea companiei face pași grăbiți către prezent. De exemplu, deși n-a intrat încă în epoca Internetului, compania a renunțat la telegraf și își derulează campaniile de informare prin intermediul cuvîntului tipărit.

Astfel că, pe la mijlocul lunii, oamenii au pus la bătaie vreo sută de mii de euro plus TVA pentru tipărirea, timp de un an, a unor publicații ale companiei, cum ar fi Mersul trenurilor, buletinul comercial al CFR, buletine de avizare cu restricții de viteză și ce alte reviste mai scrie compania. O sumă potrivită, mai ales dacă acele tipărituri conțin și durata “extra” a călătoriilor sau distanțele, la scară de 1:1, cu care se dilată și se contractă șinele de la un sezon la altul.

Ei bine, pentru tipăriturile astea, CFR a ales să organizeze o scurtă negociere fără anunț de participare și să atribuie contractul direct celor de la Societatea Tipografică Filaret SA. Pentru că, zic ei, din anumite motive tehnice, nimeni altcineva nu ar putea să tipărească așa ceva, în afara celor de la Societatea Tipografică Filaret SA. Or, unul dintre motivele tehnice ar fi că tipografia asta este deținută chiar de către CFR. Și, așa cum CFR e subvenționat de stat, și CFR pare să își subvenționeze extensiile. Că doar așa se construiește un venit de cheltuieli, mutînd banii dintr-un buzunar în altul. Asta ca să nu mai zicem că, într-adevăr, e greu să găsești pe lumea asta o tipografie care să respecte indicațiile tehnice ale CFR.

Așa că, dacă aveți planuri de călătorit cu trenul vara asta, veți avea toate șansele ca, înainte de sosirea la destinație, să primiți, prin toamnă, niște broșuri și publicații CFR noi-nouțe.

Exit mobile version