Sîmbătă seară am ajuns în beciul Palatului Știrbei
dintr-un interes mai mult antropologic și dintr-o pasiune secretă pentru manele. Intenția principală era să văd dacă se sparge buba cu puroi creată pe Internet săptămîna trecută. Cearta a început cînd s-a dus vorba că Romeo Fantastick, zis Regele Sexului, va susține un concert într-un local de hipsteri din subsolul Palatului Știrbei. Au sărit sute de idioți cu gura că se pîngărește un monument istoric cu un eveniment grobian. De parcă DJ Mixeazăungîfîitderațăjumadeoră, care e rezident pe acolo, ar fi un personaj mai valid muzical decît Romeo Fantastick.
Prospectînd clubul, am identificat imediat cele două categorii la care ne și așteptam: hipsterii veniți s-o ardă ironic, în proporție de 30%, și mai ales meta-hipsterii care vin să se rîdă de hipsteri cum o ard ei ironic, categorie din care face parte și subsemnatul. Tot evenimentul ar fi putut fi privit ca un efort de politicăl cărectnes din partea unei societăți care a ocărît maneaua ani de zile, ca și cum ar fi sursa răului din cultura românească. Dar teza asta nu stă în picioare, pentru că n-au ales doar un simplu manelist. L-au ales pe Romeo Fantastick, arhetipul libidinoșeniei, cocălărimii, opulenței kitschoase și a tot ceea ce e comun acceptat ca fiind greșit la subcultura manelelor. Deci a fost un efort de manelizare căutat: l-au adus pe om din Italia și l-au pus să dea un concert după doi ani de pauză. Cea mai plauzibilă motivație ar fi cea a ”Dineului cu proști”, în care îl aduci pe om doar ca să rîzi de el dîndu-ți coate pe sub masă.
Căutînd în continuare fețe de oameni
care par că știu de ce sînt acolo, am găsit și o a treia categorie de public, surprinzător de reprezentativă: cea a gagicilor, numeroase și foarte cu chef, probabil și datorită sărbătorii Mărțișorului. Păreau fetele acelea care de obicei detectează o notă de misoginism și în felul cum îți legi șireturile. În situația de față, își sărbătoreau independența, puritatea și feminitatea dînd din cur pe boxe, în timp ce Regele Sexului le băga mărțișoare la chiloți și cînta despre cum „le mănîncă gaura”. Ca număr în deschidere, l-am avut pe Sorin Necunoscutu, un lăutar sadea care a cîntat cu acordeonul în brațe hituri clasice precum ”Fratele meu” de la Labirint. Mi-a amintit puțin de discoteca Kheops din Tulcea în 2004. Voi n-o știți, dar avea faraoni din ghips, gresie nisipie pe jos și intrare în formă piramidală din ferestre termopan.
Apoi a apărut vedeta serii și publicul era uimit și speriat în același timp, ca și cum ar fi văzut un leu scos din savană și pus în sufragerie. Nu-mi puteam imagina că Romeo se poate ridica cu atîta ușurință la așteptările de cocălărime pe care le aveam. Era tot ceea ce ne doream, și chiar mai mult. În față e omor, n-ai loc să te miști de salamuri imaginare tăiate pe braț, de funduri care se unduiesc în gesturile alea largi, specifice manelelor, care zic ”Mă piș pe tine, ăsta e spațiul meu”. Toate sînt emulate, bineînțeles, pentru că nu sîntem într-un local adevărat de manele, unde toată lumea e alfa și nimeni nu e beta. În afară de lăutar și de femei. Se dansează, se dă o dedicație pentru Casa Jurnalistului, lumea se simte bine.
L-am văzut mai încolo pe împăratul hipsterilor,
un personaj care umblă constant prin cluburi îmbrăcat ca un cocalar, cu lanțuri groase, cămeșă multicoloră din material sintetic și cu părul de pe chiept la vedere. Văzîndu-l acolo, cu o grimasă lucrată de scîrbă manelistică pe muie, mi-a provocat un sentiment de dezgust care pălea în fața oricărei reticențe pe care aș fi avut-o față de Romeo, Regele Sexului. Dar am reprimat-o repede pentru că știam că exact ăsta e genul de reacție pe care acest păcălici disperat să atragă atenția dorește să o obțină.
Cu toată gîlceava de pe net, cu toate motivațiile ascunse sau nu, pot să spun sincer că a fost o petrecere cu adevărat mișto. Distracția venea tocmai din faptul că penibilul era atît de asumat, încît n-aveai cum să nu te simți bine. Cu nimic mai prejos decît atunci cînd faci dansul pinguinului la o nuntă. Vezi o grămadă de oameni în toată firea țopăind ritmic în timp ce fac trenulețul, dar contextul te încurajează să fii și tu unul dintre ei. Așa că pletoși, corporatiști, studenți pîrliți, gagici bune, cu toții au dansat pe o muzică ce avea tot ce-i trebuie unei muzici de petrecere: factorul „dă din cur”. Sigur, poate că unii s-au simțit ușor vinovați mai apoi, ca după o partidă de sex cu fosta prietenă la beție, dar eu, unul, am simțit bucuria momentului ca fiind una autentică.
Romeo Fantastick are un mare sustinator al profundei lui prestatii de artist marginalizat de chiar marginile maneliste: romancierul de Ferentari si doctorandul in manele Adrian Schiop.