Cînd mai toată lumea se pregătea de cheful din noaptea dintre ani, la Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Galați se lucra din greu. Avea loc o super-licitație, cu un singur participant, pentru atribuirea unui contract de servicii de pază pentru anul 2016. Normal, fiind singura care a participat, SC Dialfa Security SRL a și cîștigat contractul de 988.000 de lei plus TVA. Sigur, contractul e unul cadru, așa că e posibil ca suma finală să nu ajungă la valoarea maximă. Posibil, nu și probabil. Căci Dialfa Security este o firmă cu tradiție în ce privește contractele din bani publici, avînd clienți precum Transelectrica, Universitatea “Ovidius” ori diferite clădiri deținute de Primăria din Galați, fiind una dintre cele trei firme care au primit purcoiul de bani – 12,6 milioane – de la primarul Marius Stan, mic șmen despre care am mai scris noi.
Și nici nu e de mirare că are un așsemenea succes, dacă ne gîndim doar la faptul că e deținută de un fost șef al sindicaliștilor de la SIDEX Galați, Ivancea Mănăilă. Ori dacă ne gîndim că de firmă se ocupă și Diana Cornelia Mănăilă, poetă și fostă directoare a Direcției de Cultură și Patrimoniu Galați, post obținut pe vremea cînd se ocupa serios de politică, în rîndurile PDL, nu doar de pază și poezie.
