Unul dintre secretele prost păzite ale litoralului este plaja de la Vadu/Corbu. Nici unul dintre cei care o frecventează nu vrea, chipurile, să vorbească despre asta, dar, deși nimeni nu vorbește și nu scrie, ca să păstreze plaja pustie, de vineri până duminică seara plaja geme mai ceva decât cea din Vama Veche. Ideea e că mergi pe o plajă pustie. De aia nu spui decât unui prieten, hai, doi, avertizându-i că nu au voie să spună nimănui. Informația trebuie să rămână într-un cerc închis. Iar dacă vezi sutele de mașini din week-end îți dai seama că ideea de cerc închis e diferită de la om la om.
De luni până vineri dimneață plaja e superbă. Goală. Câte un cort la 200-250 de metri. Nici nu-i vezi bine pe cei din stânga sau din dreapta, dacă nu ai binoclu, și nici nu-i auzi. Auzi valurile, te cerți cu pescărușii, cu albatroșii, te culci la puțină vreme după lăsarea întunericului și te trezești înainte de răsăritul soarelui. De vineri încolo te culci atunci când catadicsesc vecinii să închidă amplificatorul, televizorul, candelabrul. Te trezești atunci când primul ATV îți trece peste cort, întorcându-se de la “cherhanaua” de pe plajă.
Mai rău decât un om prost e un om prost care te crede pe tine cel puțin la fel de prost ca el. Dar de cele mai multe ori te crede muuuuult mai prost. Și insistă să-ți transmită asta. Strânsesem niște lemne uscate, de fapt niște crenguțe pline de țepi. Le pusesem într-un loc sigur și așteptam să vină întunericul pentru a face un foc mic, protejat de jur-împrejur de către un șanț destul de adânc. A început să plouă și părea că va ploua multă vreme. Când ai un cort pe care nu-l cunoști prea bine și alternativa de a te adăposti de ploaie în mașină, alegi alternativa. Ploaia se oprește puțin, iar oamenii care se cred muult mai inteligenți decât tine îți pândesc mișcările. În mașină e întuneric, zgomote nu se aud, lemnele sunt apetisante, pentru că focul lor, aprins pe lumină, stă să se stingă. Două lanterne de furi se strecoară încet pe lângă mașină și se îndreaptă spre mormanul de crengi. Furii se înțeapă, chicotesc, încep să tragă de crengi. Ieși din mașină și întrebi ce fac acolo, dacă n-au văzut cumva (și era imposibil să nu vadă asta timp de o zi întreagă, oricât de absorbiți erau de convorbirile lor cu potențiali clienți care aveau nevoie de servere) că acele crengi erau strânse de cineva, puse într-un loc amenajat. Sunt amuzanți oamenii ăștia care te cred foarte prost, iar pe ei se cred foarte deștepți. “Aaaa, n-am știut că sunt ale dumneavoastră”, “Aaaa, am văzut că nu mai e lumină la dumneavoastră și am zis că nu vă mai trebuie”, “Aaaa, noi avem foc, da’ îmi trebuia o crenguță să-l ațâț, să facă scântei, pentru poze”. Ăsta a fost bărbatul care te crede foarte prost și care, într-adevăr, a făcut 500 de poze cu marea, 300 cu prietenii și prietenele, și 800 cu focul. Dar acum i se terminaseră scânteile. Nasol moment. Ea, femeia care te crede foarte prost, are altă opinie: “Ne cerem scuze, a fost fără intenție!”. Adică cum, mă? Ai avut intenția manifestată clar de a lua prostiile alea de crengi, pe care, dacă le cereai, oricum ți le dădeam, dar gestul în sine a fost fără intenție.
Cum fără intenție e și faptul că toți cei care vin în week-end pe așa-zisa plajă pustie au un comportament bizar. Acolo unde văd un cort, chiar dacă mai e loc destul în jur, se așază. Oricât loc ar fi în jur, își pun cearșaful de plajă și umbrela cât mai aproape de locul unde stai. Dacă văd niște urme de mașină, își opresc și ei mașina chiar în dreptul lor, pentru ca nimeni să nu mai poată trece, chiar dacă asta îi poate costa, pentru că pe nisip nu manevrezi la fel de ușor ca pe stradă. Acolo unde văd că se circulă intens își trântesc cortul. Urmele de circulație nu înseamnă pentru ei că blochează o cale de acces, ci că nu vor fi singuri. Dacă văd sfoara unui cort, trec direct peste ea, în speranța că se vor împiedica (aici a fost foarte simpatică doamna căreia Sorin Ioniță îi căra catrafusele, în timp ce ea, visătoare, era să se prăbușească peste mine cu tot cu pânza-i virgină și lada cu pensule și culori pe care o căra artistic pentru a imortaliza natura).
Dacă-i întrebi de ce fac astea, îți vor spune că e fără intenție. Corect. Și atunci te bucuri când îi auzi pe întreprinzătorii satului, unul cu un IMS verde, altul cu un tractor, cum, cu vădită intenție, își împart idioții pe care, spre seară, îi vor scoate, tractându-i, de pe plajă, din nisip sau din apa mării, contra modicelor tarife de 300 de lei pe tractare.
