Din cauze cardieși, Laurențiu Pian, zis Ciprian, a plecat din penitenciarul Jilava la Domnul. Dumnezeu să-l ierte! Presupunem că are destule de iertat, din moment ce Laurențiu, zis Ciprian, nu s-a stins admirând trandafirii din grădina botanică, nici stând la coadă la taxe și impozite.
Tristețea nemărginită a acestei fulgerătoare treceri în neființă a invadat și internetul. M-am uitat minute în șir la filmări de la căpătâiul sărmanului Ciprian și m-a cuprins jalea. Mi-a venit să-mi rup tricoul de pe mine de durere când am văzut cum mortul e ținut în sufragerie zile în șir. În UE, anul 2025. Încercați și voi asta acasă, să vedeți ce se întâmplă. Am plâns ca un nebun când am văzut cum maneliștii aduc omagii muzicale fără factură la copârșeu.
M-au sfâșiat știrile despre felul cum se va organiza poliția pentru înmormântare. Să nu se mai vadă urât ca la Emi Pian, căzut eroic, acum cinci ani, prin înjunghiere, în urma unei dezbateri la barbut. Îmi e greu să mai spun ceva în aceste clipe de tristețe cumplită. Încerc, totuși, să mă adun, să privesc spre cer și să întreb urlând: Băi, milițienilor, primarilor și toți ăia care reprezentați vreo autoritate în orașul ăsta, de când tradițiile bat legea în România? Unii au voie cu mortul, cu calul, cu leul, cu ursul, cu aruncătorul de grenade în casă și alții iau amenzi că nu au bască?