În primăvara anului 1919, bolșevicul Bela Kun construia la Budapesta un regim de teroare bazat pe execuții sumare și tortură, care se străduia să atingă nivelul de ferocitate al epocii lui Attila. În același timp, la Moscova, Lenin derula primul plan cincinal de lichidare a elitelor ruse, dar avea oarecari dificultăți din pricina rezistenței generalilor albi. Între cele două state sovietice se afla teritoriul pustiit de război al României unificate, din care nemții, austriecii și rușii se retrăgeau într-o debandadă mai periculoasă ca bombardamentul direct de artilerie. Kun și Lenin s-au înțeles să atace simultan și să desființeze proaspăt înființata Românie Mare, iar granița dintre ceardaș și soviete să treacă prin inima Transilvaniei.
Armata română se vede nevoită să-și trimită o parte din țăranii și învățătorii de țară să apere frontiera de la Nistru, unde rușii erau ținuți pe loc nu numai de lipsa de muniție, ci, mai cu seamă, de aprigul samagon. Pe lîngă trăscău, sînt consemnate și operațiunile militare ale generalului Denikin, ale polonezilor din Pocuția, ale ucrainenilor petliuriști și ale brigăzilor albe din Siberia. Bolșevicii lui Lenin aveau prea multe fronturi deschise, așa că invadarea Basarabiei a fost lăsată doar în seama rarelor stări de trezie.
Trupele române care au respins ofensiva lui Bela Kun la Tisa și-au continuat înaintarea și au pus stăpînire, încet-încet, pe vechiul regat al lui Arpad. Antanta i-a tot somat pe generalii noștri ba să se oprească, ba să se retragă, dar tot Statul Major a suferit cîteva luni la rînd de surzenie. Elanul oștirii era atît de mare încît înaintarea spre Budapesta n-a putut fi oprită nici de generalii români, nici de cei maghiari.
A fost un moment în care ofensiva antibolșevică a armatei române ar fi avut nevoie de sprijinul Antantei, dar trupele franco-sîrbești din sud, care făceau pariuri pe margine, și-au luat cîteva week-end-uri legate, așa încît întreaga glorie a căzut pe umerii țăranilor din Severin și Vlașca, strivindu-i pe mulți dintre ei.
Pe 2 august, Bela Kun a fugit la austrieci și apoi la ruși, unde a înfăptuit revoluția pînă cînd revoluția l-a executat, în 1938. Așa se face că, deși plecase în aprilie doar pînă la Tisa, armata română s-a trezit pe 3 august la porțile Budapestei.
