Pentru cititorii tineri, cu sau fără studii superioare, titlul acestui roman nu e decît un acronim oarecare, ce ar putea însemna orice; de pildă, Asociația Matematicienilor Rebeli sau Agenția Micilor Rentieri. Pentru cei din leatul meu, AMR-ul e un substantiv al cărui sinonim e bătrînul cuvînt „răboj“ și desemnează un răboj al zilelor rămase din stagiul militar obligatoriu. Antonimul său e APV care înseamnă Armată Pe Viață. Cu APV-ul, militarii în termen îi identificau pe tablagiii și pe ofițerii armatei care alegeau de bunăvoie o carieră militară. De cînd stagiul militar nu mai e obligatoriu, sute de cuvinte pe care tineretul le învăța în cazarmă au ieșit din uzul civil. Nu le mai folosesc decît persoanele care își slujesc patria în uniformă militară sau, în acest caz particular, Tudor Călin Zarojanu ori alți scriitori care mai scriu despre experiența cazonă a adolescenților civili. AMR-ul, în schimb, supraviețuiește. În pușcării.
Zarojanu ficționalizează în regim umoristic despre inubliabilele experiențe ale celor ce au făcut armata la TR, adică la termen redus, în paralel cu o poveste de dragoste și presupun că personajul lui, Cristi Zorilă, are și alte elemente biografice în comun cu autorul său, în afară de inițialele numelui.
Cunosc persoane zdravene la cap cărora le-a plăcut stagiul militar, mai ales dintre cei ce au făcut armata timp de un an și patru luni și, după ce au ajuns gradați, i-au șmotruit pe alții, exersîndu-și complexele de inferioritate. Lui Cristi nu-i place viața de soldat terist, chiar din prima zi de armată. Se simte prins într-o capcană care-i pune instantaneu în funcție AMR-ul. Autorul ne întoarce în anii ’70 ai secolului trecut, o perioadă de relativă normalitate în comparație cu nebunia crizei care avea să urmeze; Zarojanu, care se adresează direct cititorilor ori de cîte ori are chef, le reamintește asta celor ce au nostalgia ultimilor ani de ceaușism pur și dur, atunci cînd evocă programul TV al anilor „normali“, dulciurile din cofetării, mezelurile de la alimentare și cafeaua solubilă. Adolescentul său nu e vreun revoltat în viața civilă, încît să descopere că a schimbat pușcăria mai mare (cu confort sporit, e drept), care era România chiar și atunci, cu regimul de-a dreptul carceral din armată, dar se prinde imediat că a fost trimis aici la uniformizare și la supunere necondiționată, încît la întoarcerea în civilie să accepte fără crîcnire ordinele Partidului și să se bucure ca de un privilegiu de libertatea îngrădită și controlată strict pe care o îngăduia regimul. Povestea poveștii de dragoste pe care Cristi a început-o de la 15 ani cu o colegă de liceu merge în paralel cu istoria stagiului militar și cine a făcut armata ține minte fericirea adusă de anunțul vizitei prietenei în nenorocitele zile de duminică, fără instrucție, în care orele treceau mai greu decît în restul săptămînii. În cazarmă se leagă totuși prietenii între viitorii colegi de facultate și oarece amiciții cu ofițerii mai luminați la minte, unii chiar culți – n-am întîlnit specimene din astea, dar or fi existat –, încît la despărțire să existe și vagi păreri de rău după cîte cineva, apevist care-și greșise cariera. Apărut în plin război în Ucraina, romanul lui Zarojanu îți stîrnește la lectură și reacții contradictorii, deloc literare. De la coșmarescul „Ce-ar fi dacă?“, în care te întrebi cum ai reacționa în fața unei mobilizări generale, pînă la ura pe care ți-o stîrnesc crimele de război ale lui Putin și ale camarilei lui de vînzători de moarte, în timp ce mai tai o zi din AMR-ul războiului, fără să știi cît mai durează.
Tudor Călin Zarojanu, AMR 273, Editura Lebăda Neagră, 2022.
7 vizualizări
„cu s-au fără studii superioare”
„s-au” aici nu se scrie impreunat?