Veolia este ditamai grupul multinațional, cu o încrengătură de acționari care se pierde în hățișurile tranzacțiilor internaționale. Dar, în principiu, Veolia e o companie franțuzească, axată pe trei principale domenii de activitate: furnizarea și tratarea apei, managementul deșeurilor și servicii energetice. Veniturile Veolia se ridică, în 2014, la 23,8 miliarde de euro, iar la suma asta pune umărul, în felul ei, și România. La noi, Veolia controlează furnizarea de apă și canalizarea din București și Ploiești, prin Apa Nova, și a activat sau activează încă în domeniul furnizării de energie termică în Tulcea, Ploiești și Alba Iulia, prin Dalkia.
La un moment dat, Veolia a simțit că veniturile din România nu contribuie prea mult la cele 23,8 miliarde strânse anual din întreaga lume, așa că s-a gândit să ia măsuri. Măsuri devoalate săptămâna trecută de către procurori, care au afirmat că Apa Nova București mituia consilierii locali din Capitală pentru a mări nejustificat prețul apei furnizate de către companie. În urma acestei acțiuni, Apa Nova București ar fi obținut venituri suplimentare de aproximativ şase milioane de euro. Ceea ce ne amintește o declarație a fostului ambasador al Franței, E.S. Henri Paul: “Deci, noi nu dăm niciodată mită. Niciodată. Nu putem. Nu este deontologia întreprinderilor franceze. Întreprinderile franceze care au venit în România vor să fie exemplare. Şi sunt exemplare!”. Que votre mère meure, Excelență?
18 vizualizări
Partea cea mai oribila cu privatizari cu Veolia este ca se vand monopoluri pentru activitati care ar trebui sa nu aduca profit. Serios, n-am putea mari taxele pe beecali si oferi canalizare gratuita? Oamenii aia din Zabrauti probabil nu platesc nici azi apa; dar daca ar plati-o, mi-ar fi foarte rusine sa ii taxam.
A doua scarbulitza cu Veolia este ca avem de-a face cu socialism mascat. Multe din Telekoamele si GdF-urile occidentului sunt in parte in proprietatea statului. Partea care nu apartine statelor le-a fost cadorisita fondurilor de pensie din acele tari – deci tot „propietatea intregului popor”.
Da’, ce zici de chestia cu serviciul de informatii al lu’ musiu Bruno Roch?
Ils mangent de la marde, la!
Referitor la serviciile de informatii, au scris deja ca bucurestenii nu mai fac dus de frica sa nu-i asculte prin microfoanele montate de francezi in para de dus.