La 81 de ani şi douăzeci şi nu mai ştie nici el cîte cărţi publicate, Ion Iliescu tot mai crede că n-a venit timpul să-şi scrie memoriile. Deocamdată i se par mai sigure „fragmentele de viaţă şi de istorie trăită“. Sau nu şi-a găsit negrul convenabil? Actualul,Victor Opaschi, e silitor, însă dacă-i iei limba de lemn amuţeşte. Nici Iliescu n-are mai mult spor pe limba obişnuită.
Cînd începe să vorbească despre sine însuşi oscilează între dările de seamă la partid şi amintirile relatate tovărăşeşte. Papaşa n-a uitat că orice-ar spune poate fi folosit împotriva lui. Încît dacă-i mai scapă ceva pe cale orală – are, totuşi, o etate –, îl întunecă părerile de rău. Ca probă că memoria nu l-a lăsat, Iliescu ţine minte perfect tot ce nu trebuie să spună! Astfel că ceea ce a adunat în ultima lui carte repetă, cu alte cuvinte, ceea ce a mai spus şi scris. Asta dacă preşedintele de odinioară nu dă pur şi simplu copy-paste unor texte din cărţile pe care le-a publicat înainte. Ca să nu i se mai spună că a făcut disidenţă prin parcuri şi revoluţie cu voie de la Moscova, Ion Iliescu dă acum la iveală un apel anticeauşist, pe care i l-ar fi pasat în ’89 lui Virgil Măgureanu să-l trimită la Europa Liberă. Măgureanu n-a expediat apelul, l-a pitit curajos acasă.
Şi cînd Iliescu a ajuns preşedinte, i l-a dat înapoi în amintirea vremurilor cînd erau simpli complotişti. Brav, dar modest, Iliescu semnase textul cu vizionarul pseudonim „Comitetul Naţional de Iniţiativă al Frontului Patriotic Socialist“.