Am apucat să-l văd la televizor, cînd eram prin clasa a III-a, pe binefăcătorul de atunci al patriei. Bunica mea îi spunea Ghio-Ghio-Dej, cu o frică pe care n-am înţeles-o decît mai tîrziu. Avea un aer de bunic cumsecade. Cîteva luni după aceea, cînd a murit, vestea m-a găsit la un meci de fotbal pe maidan. A venit sectoristul, un fel de miliţian în civil, să ne spună că ţara era în doliu şi, ca să fie sigur că înţelegem în ce consta asta, ne-a luat mingea. Cum atîta lucru ştiam, că un mort nu poate să dea ordine, nu i-am luat-o în nume de rău marelui răposat şi m-am dus întristat acasă.
Acolo nici vorbă de întristare, în pofida muzicii adecvate de la radio. Ai mei făceau socoteli cine îi va lua locul lui Dej. Tot atunci nepoata lui, fata Licăi Gheorghiu, care avea cam aceeaşi vîrstă ca mine, rămasă fără protecţia bunicului, descoperea că lupta de partid începea chiar din familie. Şi de unde ar fi trebuit să joace în filme alături de mama ei, actriţa, se duce dracu’ toată şandramaua. Celebra ei mamă nu mai e distribuită în filme, nu mai călătoreşte în străinătate, ba începe s-o mai şi încaseze de la ultimul ei soţ, fără ca asta să-i displacă. Actualmente, nepoata lui Dej e notăriţă şi i-a povestit Laviniei Betea (vezi Poveşti din cartierul Primăverii) prin cîte a trecut ca nepoată a fostului nr. 1 din România comunistă. Licăi Gheorghiu i se cam rupea de copiii ei, aşa că nepoata a crescut în casa bunicului. Un om modest care-şi dădea pantofii la cizmar, dormea pe canapea şi pe care-l lingea în cur tot Comitetul Central, începînd cu Ceauşescu, pe care bunicul îl ţinea cam de neajutorat la minte. Concluzia de azi a nepoatei: Dej a fost un prost! În loc să-i lase pe alţii în frunte, s-a sacrificat ca să fie nr. 1 al României şi să i se pună în spate toate cîte i s-au pus, Asta în timp ce acasă el se lăsa şantajat sentimental de Lica, pe care încerca s-o aducă pe drumul cel bun, şi ea nimic.
Călătorii în străinătate, lux pe banii poporului muncitor – Păi, se poate, mă, fată?! – aventuri neprincipiale cu unul dintre golanii de fraţi Grigoriu care cîntau „Broscuţa Oac“. Şi totuşi, cînd Lica, fata fostului ceferist Gheorghiu, moare nasol, ca madam nimeni, pe vremea lui Ceauşescu, mecanicii tuturor locomotivelor din Gara de Nord şi din Triaj, pînă spre Chitila, şi-au pornit sirenele, să-i deschidă calea pe ultimul drum.